Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Viitor sumbru pentru cluburile mici din Europa în urma apariţiei Superligii: "Doar cele care participă o vor duce mai bine"

Viitor sumbru pentru cluburile mici din Europa în urma apariţiei Superligii: "Doar cele care participă o vor duce mai bine"
Comentarii

Planul de înfiinţare al Superligii europene ar putea avea ca efect diminuarea audienţei şi a contractelor pentru drepturile de televizare şi în cele din urmă vor fi afectate cluburile care nu sunt implicate în noua competiţie europeană, conform lui Michael Goldberg, vicepreşedintele agenţiei de rating de credit DBRS Morningstar, citat de Reuters.

Goldberg susţine că modelul Superligii promovează o mai mare inechitate, iar cluburile de top vor avea o situaţie financiară şi mai bună, care le va oferi capacitatea să transfere cei mai buni jucători şi să câştige mai uşor meciurile din campionatele naţionale, faţă de cum o făceau până acum.

''Din punct de vedere financiar, cluburile din această Superligă o vor duce mai bine, dar cred că se va diminua produsul pe care îl oferă liga internă. Atunci cluburile care nu participă la Superligă ar putea fi şi mai mult dezavantajate decât erau înainte'', a opinat expertul financiar.

Înfiinţarea Superligii a fost anunţată duminică de 12 cluburi fondatoare, printre cele mai mari din Europa, proiect care a fost criticat imediat de autorităţile fotbalului, de fani şi de politicieni care au avertizat că bogăţia şi puterea vor fi concentrate în mâna unui număr restrâns de cluburi de elită.

Conform lui Goldberg, veniturile din radiodifuzare şi sponsorizări în cadrul ligilor interne vor continua să fie semnificative, dar ar putea scădea în timp, pentru că ''fanii nu vor vrea să vadă un rezultat de 5-0 în fiecare săptămână''.

Pentru a evalua datoriile cluburilor de fotbal, DRBS Morningstar analizează anvergura şi instabilitatea veniturilor, câştigurile şi fluxul de lichidităţi.

''La cluburile care participă în Superligă, cred că anvergura veniturilor va creşte şi instabilitatea lor se va diminua, în timp ce la cluburile care nu participă, cred că anvergura va scădea şi instabilitatea va creşte.

Aşa că va exista o mai mare diferenţă în ce priveşte rating-ul de credit, iar apoi ne vom uita la bilanţuri şi la modul în care aceste cluburi sunt capitalizate. Ca urmare, creşterea veniturilor va compensa creşterea datoriilor pe care şi le vor asuma cluburile participante la Superligă, dar şi cluburile mici îşi vor creşte datoria pentru a trece prin această perioadă de COVID sau prin perioadele viitoare de stres financiar, iar rating-ul de credit va suferi din acest motiv'', a adăugat expertul de la DRBS Morningstar.

Afla mai multe despre: superliga 

viewscnt
Articole similare