Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Wozniacki se apropie ameninţător de Halep! Avansul Simonei scade sub 1000 de puncte după victoria danezei de la China Open. Vestea bună pentru liderul WTA

Wozniacki se apropie ameninţător de Halep! Avansul Simonei scade sub 1000 de puncte după victoria danezei de la China Open. Vestea bună pentru liderul WTA

Tenis

Comentarii

Daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, a învins-o, duminică, pe letona Anastasija Sevastova, locul 20 WTA, cu scorul de 6-3, 6-3, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing.

Wozniacki s-a impus după un meci care a durat o oră şi 27 de minute. Daneza va primi un premiu de 1.525.245 de dolari şi 1.000 de puncte WTA. Finalista Sevastova va primi 763.255 de dolari şi 650 de puncte WTA.

Prin succesul de la China Open, Wozniacki se apropie la mai puţin de 1.000 de puncte de Simona Halep, în fruntea clasamentului WTA. În clasamentul ce va fi publicat luni, diferenţa dintre românca de pe locul I WTA şi jucătoarea daneză va scădea de la 2.451 de puncte la 931 de puncte.

Nu o poate depăşi pe Halep



Finalistă anul trecut la Beijing, competiţie după care a urcat în premieră pe locul I WTA, Halep a abandonat în turul I la ediţia din acest an, în meciul cu Ons Jabeur, şi a pierdut în clasament 640 de puncte. În schimb, Wozniacki a fost eliminată anul trecut în optimi, câştigând astfel 880 de puncte prin victoria din acest an. În total, Halep a pierdut 1.520 de puncte faţă de Wozniacki după China Open.

Totuşi, Caroline Wozniacki nu o pate întrece pe Halep până la finalul anului, daneza având de apărat 1.375 de puncte la Turneul Campioanelor.

La Beijing, numărul 2 mondial a câştigat al treilea turneu din acest an, după Australian Open şi competiţia de la Eastbourne. Trofeul de la China Open este al doilea la Beijing (2010) şi 30-lea din cariera jucătoarei de 28 de ani.
 

Afla mai multe despre: wozniackichina openclasament wta 

viewscnt
Articole similare