Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Kovacs a băgat în şedinţă starurile de la Inter şi Atletico: "Fiţi atenţi o secundă". Ce le-a spus înaintea meciului | VIDEO

Kovacs a băgat în şedinţă starurile de la Inter şi Atletico: "Fiţi atenţi o secundă". Ce le-a spus înaintea meciului | VIDEO
Comentarii

Istvan Kovacs a fost la centru la partida câştigată de Inter, scor 1-0, în faţa lui Atletico Madrid, în turul optimilor de finală din Liga Campionilor.

Înaintea meciului, la vestiare, în drumul către teren, Istvan Kovacs le-a atras atenţia şi le-a ţinut o mică "şedinţă" fotbaliştilor celor două echipe.

"Băieţi, vă rog, fiţi atenţi o secundă! Dacă veniţi la mine (n.r. în timpul meciului) să mă înconjuraţi, vă dau cartonaş galben. Nu faceţi asta, gândiţi-vă!" , le-a spus Istvan Kovacs fotbaliştilor.

Reacţia italienilor după arbitrajul lui Istvan Kovacs din Champions League

Meciul Inter - Atletico Madrid a fost arbitrat de Istvan Kovacs, ajutat de asistenţii Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, de al patrulea oficial Horaţiu Feşnic, în timp ce în camera VAR s-au aflat Marco Fritz (Germania) şi Cătălin Popa.

Presa din Italia l-a distrus pe arbitrul român după partida de la Milano.

”Şutul lui Lautaro, deviat de Witsel, e interceptat de un braţ al lui Molina: arbitrul lasă jocul, VAR-ul nu intervine”, au notat cei de la Corriere dello Sport, în timp ce Il Messaggero a scris următoarele rânduri: ”Concluzia voleului lui Lautaro: mingea se izbeşte de braţul lui Molina, dar arbitrul nu bagă de seamă. Inter protestează, care şi-ar fi dorit penalty”

A fost a cincea oară când Kovacs a condus la centru o partidă în acest sezon al celei mai puternice competiţii intercluburi din lume. Ultima dată a făcut-o la finalul fazei grupelor, în FC Porto - Şahtior, scor 5-3.

Afla mai multe despre: istvan kovacs 

viewscnt
Articole similare