Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mihai Stoica ştie la ce s-a gândit Mihai Rotaru când l-a demis pe Ivaylo Petev: ”A fost o conjunctură total nefavorabilă” | EXCLUSIV

Mihai Stoica ştie la ce s-a gândit Mihai Rotaru când l-a demis pe Ivaylo Petev: ”A fost o conjunctură total nefavorabilă” | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Ivaylo Petev şi-a reziliat contractul cu Universitatea Craiova, la doar trei zile după înfrângerea cu FCSB din campionat (0-2), partidă ce a diminuat considerabil şansele oltenilor pentru titlu.

Mihai Rotaru, finanţatorul Universităţii Craiova, a decis să încheie colaborarea cu Ivaylo Petev, după o săptămână dezastruoasă pentru gruparea din Bănie.

Alb-albaştrii au fost eliminaţi de Oţelul din Cupa României, iar eşecul categoric cu FCSB din campionat a anihilat aproape toate şansele oltenilor în lupta pentru titlu.

Mihai Stoica încă o consideră periculoasă pe Craiova în lupta pentru titlu

Invitat în studioul Orange Sport, Mihai Stoica, preşedintele CA al FCSB, a comentat decizia luată de Mihai Rotaru în privinţa lui Ivaylo Petev. Oficialul roş-albaştrilor este de părere că Rotaru s-a hotărât că echipa sa nu mai poate continua cu Petev pe bancă, după înfrângerile dureroase de săptămâna trecută.

”Surprins? Nu m-a susprins foarte tare, mă surprinde că vine într-un moment în care nu e altă soluţie. Am înţeles că e Dragoş Bon şi nu cred că asta e soluţia. Bate la uşă meciul cu Farul şi cred că nici acum Craiova n-a abandonat lupta pentru titlu.

Să spun de ce. Ştiu cum faci calculele, că tragi speranţe, Rapid a pierdut trei la rând, de ce nu ar pierde şi FCSB? Craiova, care nu are meciuri uşoare, gândeşte că poate veni la patru puncte. Cred cu convingere că ăla a fost momentul decisiv, faptul că a fost eliminat din Cupă, că era considerat simplu.

Sunt de acord cu Pandi, că e greu să baţi Oţelul, când joacă în deplasare. Cred că a fost şi o conjunctură total nefavorabilă lui Petev, faptul că cei mai buni trei jucători au lipsit.

Mihai Rotaru a gândit-o aşa, că dacă au ieşit din Cupă, măcar în campionat să bată (n.r. - FCSB), iar dacă nici aici nu se întâmplă nimic, mergem cu altcineva”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Ivaylo Petev a fost instalat pe banca Universităţii Craiova la sfârştiul lui noiembrie 2023. În 20 de partide pe banca oltenilor, bulgarul a obţinut următorul bilanţ: 10 victorii, cinci egaluri şi cinci eşecuri.

În acest moment, Universitatea Craiova este pe trei în Superligă, cu 31 de puncte, 10 mai puţine decât FCSB.

 

Afla mai multe despre: mihai stoicafcsbsuperligauniversitatea craiova 

viewscnt
Articole similare