Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Nord-irlandezii l-au făcut praf pe Haţegan: "Am fost şocaţi! Arbitraj îngrozitor, a stricat seara"

Nord-irlandezii l-au făcut praf pe Haţegan: "Am fost şocaţi! Arbitraj îngrozitor, a stricat seara"
Comentarii

Selecţionerul Irlandei de Nord, Michael O'Neill, l-a criticat pe arbitrul Ovidiu Haţegan pentru prestaţia de la meciul cu Elveţia, scor 0-1, din barajul de calificare la CM-2018, centralul român acordând un penalty controversat pentru elveţieni.

"Cum a putut arbitrul să acorde acel penalty? Corry Evans s-a întors şi balonul l-a lovit în spate. Toată lumea a crezut că arbitrul a fluierat un ofsaid, am fost şocaţi să vedem că a dat penalty. Şi cum să dai şi cartonaş galben? Reacţia noastră a fost bună după, am avut câteva acţiuni. Încă suntem în cursă, nu a fost decât 0-1. Jucătorii încă cred. Trebuie să găsim un mijloc de a marca, energia este bună în vestiar şi trebuie să profităm de ea duminică", a declarat O'Neill.

De cealaltă parte, atacantul elveţian Xherdan Shaqiri a afirmat că nu a văzut dacă a fost penalty sau nu, dar importantă este decizia arbitrului.

"Nu am văzut dacă a fost penalty. Nu ştiu dacă a atins balonul cu mâna. Dar arbitrul a dat penalty. Oricum noi am controlat meciul timp de 90 de minute şi ne-am creat multe ocazii. Am jucat mai bine şi am meritat să câştigăm. Abia aştept returul de la Basel şi calificarea la CM", a spus Shaqiri.

Fostul fundaş nord-irlandez John O'Neill a declarat că Haţegan este cel mai slab arbitru pe care l-a văzut în ultima vreme: "A fost o decizie gravă. Cel mult mingea l-a lovit pe Evans sus în umăr. Niciun jucător nu a crezut că a fost penalty. Arbitrul a fost îngrozitor tot meciul. Este cel mai slab arbitru pe care l-am văzut în ultima vreme. A stricat seara", a spus O'Neill la BBC.

La Belfast, Irlanda de Nord a pierdut meciul cu Elveţia, scor 0-1, în urma unui penalti transformat de Ricardo Rodriguez, în minutul 58.

Meciul a fost arbitrat de Ovidiu Haţegan, ajutat de asistenţii Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe şi de al patrulea oficial Istvan Kovacs.

Returul are loc duminică.

Afla mai multe despre: michael o'neillovidiu haţeganirlanda de nordelvetiaarbitraj 

viewscnt
Articole similare