Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prima reacţie a selecţionerului Edi Iordănescu, după ce România şi-a aflat grupa din UEFA Nations League, 2024/2025

Prima reacţie a selecţionerului Edi Iordănescu, după ce România şi-a aflat grupa din UEFA Nations League, 2024/2025
Comentarii

Edi Iordănescu a vorbit despre grupa României din Liga C a Ligii Naţiunilor, o grupă completată de Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar.

Selecţionerul echipei naţionale a României a vorbit despre grupa "tricolorilor" din Nations League, competiţie care va începe în toamna acestui an. România face parte din grupa C2, alături de Kosovo, Cipru şi Lituania sau Gibraltar.

Pentru naţionala lui Edi Iordănescu, câştigarea grupei din Nations League poate reprezenta o alternativă în cazul în care România nu se va califica direct la Cupa Mondială din 2026, din SUA, Mexic şi Canada.

Vor merge în barajul pentru Cupa Mondială 2026 patru câştigătoare din Liga Naţiunilor 2024/2025, care nu vor prinde primele două locuri în preliminariile Cupei Mondiale (în funcţie de ierarhia finală din Liga Naţiunilor).

Edi Iordănescu: "E prematur să ne hazardăm"

"E prematur să ne hazardăm acum în analize cu privire la adversari. Mai sunt luni bune, o perioadă de transferuri în vară care poate schimba situaţia multor jucători, atât de la naţionala noastră, cât şi de la adversare. Va conta mult cât şi cum vor juca băieţii noştri până la toamnă, dar şi fotbaliştii rivalelor noastre din grupă.

Cert este un singur lucru, obiectivul României trebuie să fie primul loc, iar asta cu atât mai mult cu cât vorbim de o şansă importantă, în paralel cu preliminariile clasice, pentru o eventuală calificare la barajul pentru Cupa Mondială 2026.

Până atunci, concentrarea noastră maximă este însă pe EURO 2024 şi tot ce înseamnă abordarea optimă a turneului final. De la situaţia îngrijorătoare pe care o au la cluburi mai mulţi jucători importanţi ai naţionalei noastre, până la meciurile de pregătire programate în luna martie, întreaga mea atenţie este în această direcţie.

Deşi observ că situaţia mea contractuală continuă să fie un subiect de presă, vă asigur că sunt total concentrat pe munca pe care trebuie să o depunem ca România să se prezinte cât mai bine posibil la EURO 2024. Orice alte discuţii chiar nu îşi au rostul acum. Există timp pentru toate, important e să încercăm să rezolvăm priorităţile.

Hai, România!", a declarat Edi Iordănescu, într-un comunicat, citat de FRF.ro.

Afla mai multe despre: echipa nationalaromaniaedi iordanescu 

viewscnt
Articole similare