Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Verdictul în cazul accidentării lui Chiricheş. Când va reveni fundaşul FCSB-ului şi ce şanse are de a fi în lotul României la EURO 2024: ”Mâna nu este picior” | EXCLUSIV

Verdictul în cazul accidentării lui Chiricheş. Când va reveni fundaşul FCSB-ului şi ce şanse are de a fi în lotul României la EURO 2024: ”Mâna nu este picior” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Fundaşul central al celor de la FCSB, Vlad Chiricheş (34 de ani), a suferit o accidentare în duelul bucureştean cu Rapid. Nu a mai putut continua partida, iar la câteva zile de la acel meci, Mihai Stoica a oferit detalii despre jucătorul roş-albaştrilor.

Vlad Chiricheş s-a accidentat în derby-ul cu Rapid, încheiat la egalitate, scor 2-2. Fundaşul central a părăsit terenul accidentat în minutul 42. În locul său a intrat Joyskim Dawa.

Chiricheş a fost dus direct la spital, unde primul verdict al medicilor a fost că jucătorul de 34 de ani a suferit o fractură de ulnă (osul principal al antebraţului).

Când revine Chiricheş la FCSB şi care sunt şansele să prindă lotul final al României pentru EURO 2024

Invitat în studioul Orange Sport, pentru a trage concluziile după remiza dintre FCSB şi Sepsi (2-2), Mihai Stoica a detaliat şi situaţia medicală a veteranului fundaş central.

Astfel, conform conducătorului de la FCSB, Vlad Chiricheş s-a operat cu succes şi va reveni în maximum două săptămâni, iar o posibilă participare a sa la EURO 2024 în naţionala României nu ar trebui să fie pusă în pericol.

”Chiricheş s-a operat ieri şi operaţia a fost un succes total. Rămâne de văzut. În 10 zile ar trebui să se antreneze. Ar trebui să fie apt fizic pentru EURO şi pentru ultimele două meciuri de la noi, dar sper să nu fie cazul să rişte.

Mâna nu este picior. Câteva zile nu se poate antrena, pentru că este fluxul sanguin care îţi poate crea probleme.

(n.r. despre  bucuria golului cu tricoul cu Chiricheş) La Pantea mi-a aparţinut, acum nici nu am mai avut minte să mă gândesc la aşa ceva. A fost ideea băieţilor”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Elias Charalambous a vorbit şi el despre accidentarea lui Vlad Chiricheş, după remiza din derby-ul cu Rapid.

”Cât despre Chiricheş, se pare că s-ar putea să îl pierdem până la finalul sezonului. Sper să nu se întâmple asta”, afirma atunci antrenorul de la FCSB.

Vlad Chiricheş a jucat la FCSB 11 meciuri, în toate competiţiile, în acest sezon. La naţionala României, fundaşul central a jucat în 76 de partide, fără să marcheze vreun gol.

Afla mai multe despre: fcsbvlad chirichesmihai stoicasuperliga 

viewscnt
Articole similare