Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

BREAKING | Arsenal l-a prezentat oficial pe Declan Rice. Transfer de titlu pentru „tunari”

BREAKING | Arsenal l-a prezentat oficial pe Declan Rice. Transfer de titlu pentru „tunari”

Premier League

Comentarii

Declan Rice (24 de ani) a fost prezentat la Arsenal, după ce „tunarii” au plătit 100 de milioane de lire sterline celor de la West Ham.

Declan Rice, prezentat oficial la Arsenal

Mijlocaşul Declan Rice a fost achiziţionat sâmbătă de Arsenal Londra, de la West Ham, în schimbul sumei de 100 de milioane de lire sterline plus 5 milioane adiţionale, relatează bbc.com.

Rice a ajuns la Arsenal după ce a fost căpitanul echipei West Ham în sezonul trecut la triumful din Europa Conference League.

" Am urmărit-o pe Arsenal în ultimele două sezoane şi parcursul pe care l-au avut", a spus el. "Nu în sezonul trecut, ci în sezonul precedent, ei [doar] au terminat pe locul cinci, dar aţi putut vedea stilul de joc pe care Mikel îl implementa. Sezonul trecut a fost un sezon excepţional, spulberând cam toate echipele, cu excepţia lui Manchester City".

Rice este a treia achiziţie importantă a lui Arsenal în această vară. Sosirea sa vine după recrutarea internaţionalului german Kai Havertz de la Chelsea, tranzacţie de 65 de milioane de lire sterline, şi a fundaşului olandez Jurrien Timber de la Ajax pentru o sumă care ar putea ajunge la 38,5 milioane de lire sterline.

Arsenal, ”tun” după ”tun” pe piaţa transferurilor. Ultima dorinţă, un jucător de la Barcelona

Arsenal vrea să-şi facă cu adevărat o trupă de titlu în Premier League şi continuă ”goana” după întăririle necesare pentru Arteta şi trupa sa.

Arsenal a ratat ”la mustaţă” titlul în Premier League în sezonul trecut, dar nu vrea să repete acest lucru şi în noua stagiune.

Astfel că managerul Mikel Arteta şi conducerea clubului au adus jucători care să-i ajute în îndeplinirea obiectivului.

Germanul Kai Havertz şi englezul Declan Rice sunt noutăţile din lotul lui Arsenal pentru sezonul viitor, iar olandezul Jurrien Timber urmează să semneze în perioada imediat următoare.

Însă, trupa din Londra este în continuare în căutare de achiziţii, iar Ferran Torres este cel mai recent nume intrat în vizorul ”tunarilor”, notează 90min.com.

Jucătorul celor de la FC Barcelona este văzut drept varianta ideală de rezervă pentru Bukayo Saka în banda dreaptă, după ce flancul stânf al atacului este asigurat de duo-ul Gabriel Martinelli-Leandro Trossard.

Ferran Torres a ajuns la Barcelona în ianuarie 2022, de la Manchester City. Catalanii plăteau atunci 55 de milioane de euro, iar acum ar fi dispuşi să se despartă de jucător contra unei sume în valoare de 35-40 de milioane de euro.

Afla mai multe despre: declan ricearsenalpremier league 

viewscnt
Articole similare