Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Daniel Opriţa, pe picior de plecare de la CSA Steaua: ”M-am înţeles cu o echipă. Îmi ajunge, am stat doi ani fără promovare. Mi-am câştigat dreptul”

Daniel Opriţa, pe picior de plecare de la CSA Steaua: ”M-am înţeles cu o echipă. Îmi ajunge, am stat doi ani fără promovare. Mi-am câştigat dreptul”

Steaua

Comentarii

Antrenorul formaţiei CSA Steaua, Daniel Opriţa (42 de ani), a tras concluziile după victoria reuşită în faţa celor de la FC Aergeş, în Liga 2.

CSA Steaua a învins-o fără mari probleme pe FC Argeş, scor 3-1, într-un meci din etapa a noua a Ligii 2.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Raicu ’12 şi Chipirliu ’29, ’83. Pentru oaspeţi a înscris Zătreanu ‘90+3.

La capătul meciului, Daniel Opriţa s-a arătat mulţumit de rezultatul final, dar dezamăgit de faptul că CSA Steaua încă nu a reuşit să rezolve problema cu dreptul juridic de a promova în elita fotbalului românesc.

De asemenea, antrenorul ”militarilor” a dezvăluit că a vrut să plece de la echipă, chiar se înţelesese cu aceasta, dar nu a fost lăsat de conducerea clubului din Ghencea.

”A fost stresul pentru că l-am creat eu. Nu cred că ar trebui să fie această presiune aici. Indiferent de rezultat, acelaşi discurs l-aş fi avut. Probabil avem şi mai mulţi jucători vechi, le e şi lor mai greu, sunt uzaţi...

Am intrat în criza asta, dar tot noi trebuie să scoatem echipa de aici. Dar aţi văzut că noi încercăm să facem spectacol. Nu avem drept de promovare, dar încercăm să jucăm fotbal. 

Toată lumea mă întreabă ce fac după fiecare meci, eu şi cu Burcă (n.r. râde). Ce să vorbim de Burcă, chiar dacă retrogradează Dinamo nu ar trebui să fie criticat. 

Eu în vară am vrut să plec, nu am vrut să stau. Chiar am vrut să plec, îmi ajunge, am stat doi ani fără promovare. Aş fi vrut să fiu şi eu cu Burcă, Dorinel (n.r. Munteanu), Leo Grozavu în Liga 1, mi-am câştigat dreptul şi nu din vina mea nu am ajuns acolo. 

(n.r. De ce nu aţi plecat?) Pentru că nu m-au lăsat. Mi s-a spus că trebuie să stau şi să îi respect contractul pentru că se va rezolva cu promovarea. Am vrut să plec, nu am vrut să stau doar aşa. M-am înţeles cu o echipă din Liga 2”, a declarat Daniel Opriţa, conform Prima Sport.

În clasamentul Ligii 2 din acest sezon, CSA Steaua ocupă locul 7, cu 12 puncte.

Afla mai multe despre: steauadaniel opritaliga 2superliga 

viewscnt
Articole similare