Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Două cluburi", OUT din Liga 1 dacă regulamentul FRF se aplică acum! Reforma din fotbalul românesc: "E pentru prima dată"

"Două cluburi", OUT din Liga 1 dacă regulamentul FRF se aplică acum! Reforma din fotbalul românesc: "E pentru prima dată"

Superliga

Comentarii

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat că pregăteşte o reformă în fotbalul românesc, privind licenţierea cluburilor pentru Liga 1. Dacă noul regulament ar intra în vigoare azi, două cluburi n-ar avea loc în prima ligă, conform declaraţiei oficialului FRF.

Schimbările pregătite de FRF în fotbalul românesc: "E pentru prima dată când se va întâmpla acest lucru"

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal s-a întrunit miercuri, 3 noiembrie, a discutat mai multe puncte şi a aprobat mai multe decizii. 

Printre altele, s-a discutat şi despre cum vor obţine cluburile licenţa pentru Liga 1. Astfel, patronii şi finanţatorii vor fi nevoiţi să redirecţioneze procente din venituri spre centrul de copii şi juniori, din sezoanele următoare. 

Modificările urmează să fie aprobate în decembrie, în următoarea şedinţă a FRF. 

"Tot azi, am avut în primă lectură privind regulamentul de licenţiere, urmând ca votul final să aibă loc în decembrie. 

Sunt câteva elemente noi pe care le vom găsi în noul sistem de licenţiere fac referire la publicarea şi auditarea veniturilor şi cheltuielilor pentru centrele de copii şi juniori. E pentru prima dată când se va întâmpla acest lucru. 

Se va implementa acel plafon minim, astfel încât, din 2022, 5% dintre venituri se vor duce în investiţiile în centrul de copii şi juniori şi acest procent va creşte. În 2023, la 6.5%, şi la 7.5% în 2024", a declarat Răzvan Burleanu. 

"Două cluburi" n-ar avea loc în Liga 1. Trei ar plăti câte 100.000 de lei la licenţiere

Măsura care va pune presiune pe cluburi va fi cea care cuprinde clasificarea centrelor de copii şi juniori. Astfel, dacă un club va avea sub 60 de puncte în ierarhie, nu va primi licenţa pentru Liga 1, iar un punctaj între 60-75 de puncte va duce la o plată de 100.000 de lei pentru obţinerea licenţei. 

"Vom avea acel plafon minim, acel prag minim de 75 de puncte, pentru obţinerea licenţei de Liga 1. Dacă un club se va situa în ecartul 60-75 de puncte, pe clasificarea academiilor, atunci clubul va avea o penalitate financiară de 100.000 de lei şi obligativitatea de semnare a unui acord cu FRF, prin care-şi ia obligaţia că într-un an de zile va îndeplini targetul de 75. 

Tot ce înseamnă sub 60 de puncte, duce la refuzarea licenţei de Liga 1. Contribuim la conştientizarea cluburilor pentru investiţiile la nivel de copii şi juniori. 

Pe actuala clasificare a academiilor, cinci cluburi ar fi intrat sub incidenţa acestor modificări de regulament. Trei cluburi care se situează între 60 şi 75 de puncte şi două cluburi sub 60 de puncte. Asta ar fi fost situaţia dacă aveam acest sistem implementat în prezent", a mai spus Răzvan Burleanu. 

  • La clasificarea făcută publică în iulie, U Craiova 1948 (24.10 puncte) şi ACS Campionii Fotbal Club Argeş (60.18 de puncte) erau ultimele două echipe clasate dintre cele din Liga 1, în ierarhia centrelor de copii şi juniori. Farul Constanţa, FCSB şi Miercurea Ciuc sunt pe primele trei locuri. 

Cum se acordă punctajul în cazul academiilor de fotbal.

  • STRATEGIE ŞI FILOZOFIE 10,4 %
  • ECHIPE ŞI JUCĂTORI 12,6%
  • STAFF TEHNIC 19,7%
  • STAFF SUPORT 7,1%
  • ANTRENAMENTE ŞI MECIURI 9,6%
  • INFRASTRUCTURĂ ŞI FACILITĂŢI 20,3%
  • REZULTATE 20,3%

 

Afla mai multe despre: razvan burleanuromanialicentiere liga 1echipe licentiere liga 1 

viewscnt
Articole similare