Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Două plecări de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru dă marea lovitură şi îşi vinde vedetele echipei chiar în startul noului sezon din Liga I

Două plecări de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru dă marea lovitură şi îşi vinde vedetele echipei chiar în startul noului sezon din Liga I
Comentarii

Universitatea Craiova a cucerit deja un prim trofeu în noul sezon, Supercupa României, câştigată în faţa celor de la CFR Cluj, la loviturile de departajare, însă lotul echipei lui Marinos Ouzounidis poate suferi în continuare modificări importante.

La fel ca în fiecare sezon, Universitatea Craiova este văzută drept una dintre principalele candidate în cursa pentru titlu din Liga I. Oltenii se luptă cu CFR Cluj şi cu FCSB pentru campionatul pe care îl aşteaptă încă din 1991. Dacă anul trecut s-a luptat la titlu până în ultima etapă, când a şi jucat finala Ligii I cu CFR Cluj, în primăvara acestui an, Universitatea Craiova a încheiat play-off-ul pe locul al treilea, iar acum aşteptările sunt şi mai mari, în special după Supercupa României cucerită în faţa echipei lui Marius Şumudică, la finalul săptămânii trecute.

Însă, din nefericire pentru Marinos Ouzounidis, lotul oltenilor poate suferi modificări importante. Cel mai râvnit jucător al Universităţii Craiova, Alexandru Cicâldău, are o ofertă concretă de la Galatasaray. Presa din Turcia notează că oficialii grupării "Cimbom" sunt în discuţii cu Mihai Rotaru pentru transferul mijlocaşului central, care a devenit om de bază şi în naţionala României. Universitatea Craiova cere 8 milioane de euro în schimbul fotbalistului adus, în 2018, de la FC Viitorul cu 1 milion de euro.

Două plecări de ultimă oră de la Universitatea Craiova. Mihai Rotaru dă marea lovitură şi îşi vinde vedetele echipei chiar în startul noului sezon din Liga I

  • 4 pase decisive şi 12 goluri a reuşit Cicâldău în cele 43 de meciuri jucate pentru Universitatea Craiova în sezonul trecut
  • 6,5 milioane de euro este cota lui Alexandru Cicâldău pe site-ul de specialitate transfermarkt.com

Mai mult, antrenorul oltenilor poate rămâne şi fără Mirko Pigliacelli. Deşi a fost titular în Supercupa României, portarul italian poate pleca de la Universitatea Craiova încă din vara acestui an. Cum Pigliacelli a intrat în ultimul an de contract, oficialii oltenilor sunt dispuşi să accepte orice ofertă venită pe numele italianului doar pentru a nu-l pierde gratis în vara anului următor. În plus, Universitatea Craiova l-a transferat pe David Lazar, portar care a şi ajuns în naţionala României datorită evoluţiilor bune pe care le-a avut în sezonul trecut în tricoul Astrei.

  • 1,5 milioane de euro valorează Mirko Pigliacelli pe site-ul de specialitate transfermarkt.com

Afla mai multe despre: universitatea craiovacfr cluj 

viewscnt
Articole similare