Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

El ar putea fi surpriza lui Cosmin Contra la naţională: ”Ştiu că mă urmăreşte, nu poate decât să mă bucure”

El ar putea fi surpriza lui Cosmin Contra la naţională: ”Ştiu că mă urmăreşte, nu poate decât să mă bucure”

Echipa națională

Comentarii

Alexandru Cicâldău ar putea fi una dintre surprizele pregătite de Cosmin Contra pentru amicalele cu Israel şi Suedia. Mijlocaşul de 20 de ani a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Viitorului, în acest sezon.

Cosmin Contra pregăteşte următoarea campanie de calificare şi monitorizează o serie de jucători care n-au mai fost la naţională. Cei mai mulţi dintre ei sunt jucători tineri, care pot deveni soluţii pe termen lung. Printre ei se află şi Alexandru Cicâldău.

Mijlocaşul de 20 de ani a avut evoluţii foarte bune la Viitorului şi este unul dintre jucătorii de bază. În acest sezon a jucat în total în 29 de meciuri, timp în care a reuşit patru goluri. Cicâldău cunoaşte faptul că se află în vederile selecţionerului, căruia îi garantează că va continua să muncească foarte mult.

”Am citit când a spus că mă urmăreşte, nu poate decât să mă bucure că a spus lucrul acesta, dar eu îmi voi vedea în continuare de treabă”, a declarat Alexandru Cicâldău pentru Telekom Sport.



Naţionala României urmează să joace două meciuri amicale cu Israel (Netanya, 24 martie, 20:30) şi cu Suedia (Craiova, 27 martie, 21:30). Cosmin Contra va anunţa după această etapă lista cu jucătorii convocaţi din Liga 1.

Afla mai multe despre: alexandru cicaldauromaniaisraelcosmin contra 

viewscnt
Articole similare