Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fabulos! Când nu e lider de galerie, nea Gică are o meserie unde e strict: "Mă găsiţi acolo, zi de zi. L-am înjurat pe Şumudică şi Vochin m-a salvat" | VIDEO

Fabulos! Când nu e lider de galerie, nea Gică are o meserie unde e strict: "Mă găsiţi acolo, zi de zi. L-am înjurat pe Şumudică şi Vochin m-a salvat"  | VIDEO

Special

Comentarii

Gheorghe Stan, cunoscut ca nea Gică, este cel mai simpatic lider de galerie din România, iar într-un reportaj realizat de Orange Sport a dezvăluit cum arată viaţa sa alături de echipa pe care a ajuns s-o iubească, deşi este rapidist.

Reportaj cu nea Gică, cel mai simpatic lider de galerie din fotbalul românesc

Într-o perioadă în care fenomenul ultras este discutat şi chiar anchetat, există şi suporteri care stau departe de controverse şi chiar reprezintă o pată de culoare în Superliga. Nea Gică îşi împarte viaţa alături de Voluntari şi este în culmea fericirii.

Dispecer la autobaza din Voluntari, nea Gică a ajuns viral pe reţelele de socializare, iar într-un moment din programul de la muncă a gândit şi hitul care a cucerit Superliga. 

  • FC Voluntari are cel mai mic număr de spectatori la meciurile de acasă din Superliga. 1312 oameni au urmărit în medie partidele ilfovenilor în sezonul regulat. 

"Ei nu ştiu că eu sunt crescut în Giuleşti. Acolo copiii când se nasc zic Rapid, apoi tata şi mama. Aici (n.r. - în Voluntari) mănânc, părinţii mei n-au găsit locuri de muncă în Bucureşti", spunea nea Gică. 

Celebra portavoce la care se aude cântecul 'Viaţa mea se împarte alături de Voluntari' stârneşte zâmbetele tuturor. Pentru nea Gică e vorba însă de pasiune.

El este dispecer la autobaza din Voluntari. De acolo i-a recrutat pe membrii galeriei ilfovenilor. "Cântectul compus de mine în 2010 a ajuns şlagăr. M-am gândit stand acolo (n.r. - la autobază)... Ia să zic viaţa mea alături de Voluntari şi a ajuns un şlagăr nemaipomenit", îşi aminteşte acesta. 

"La 4 dimineaţa sunt la garaj. Primul şofer care pleacă... mă urc în autobuz, iar dacă eu nu beau, mie nu-mi trebuie fiola. Mă dau lângă el şi stiu dacă a băut sau nu. Sunt dispecer, zi de zi, la capăt 155 şi 461, mă găsiţi acolo", mai spunea cel mai cunoscut suporter de la FC Voluntari. 

Nea Gică: "L-am înjurat pe Şumudică şi Vochin m-a salvat"

Nea Gică este pacifist, dar cariera de suporter i-a adus şi incidente: "Cea mai amuzantă a fost când am luat cupa, l-am bătut pe Şumudică. Eu eram cu băieţelul, avea 5-6 ani, l-am înjurat pe Şumudică şi eram cu Vochin, care e la FRF. Ăla m-a salvat, a zis <<Dă-i drumul că vine Şumudică şi te omoară>>. Şi am plecat, daca mă vedeaţi, nu m-am uitat înapoi până la Gara de Nord. La gară m-am uitat dacă mai vine după mine sau nu". 

Voluntari e pe loc retrogradabil direct, dar nea Gică nu şi-a pierdut speranţa. Anunţă că vă susţine echipa şi în ligile inferioare. În acest sezon, a avut un mare motiv de mândrie. Cântecul său a fost intonat în Giuleşti, de către galeria Rapidului.

Întrebat dacă este ajutat financiar, nea Gică a negat: "Plătesc autobuzul, mie nu-mi dă nimeni un leu, nu iau un leu de la echipa de fotbal". 

VIDEO | Reportajul cu nea Gică, liderul galeriei de la FC Voluntari

Afla mai multe despre: nea gica voluntarinea gica lider galeriesuporteri voluntarireportaj nea gica voluntari 

viewscnt
Articole similare