Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

„Îmi era frică să nu păţească ceva pe bancă, prea mult stres pentru el”. Un antrenor îşi face griji pentru sănătatea lui Gigi Mulţescu

„Îmi era frică să nu păţească ceva pe bancă, prea mult stres pentru el”. Un antrenor îşi face griji pentru sănătatea lui Gigi Mulţescu

Superliga

Comentarii

Gigi Mulţescu a ajuns la 69 de ani, iar acum echipa pe care a preluat-o, Dinamo, trece prin momente foarte tensionante.

Mulţescu nu are clipe de linişte la Dinamo. Echipa a ajuns tot mai jos în clasament, situaţia financiară pune presiune, iar fanii sunt nemulţumiţi.

Antrenorul „câinilor”, după eşecul cu Academica, a părut extrem de afectat şi supărat. Stors de energie, Mulţescu s-a prezentat la interviurile de după meci şi a mărturisit că ia în calcul să îşi dea demisia şi să abandoneze „misiunea” din „Ştefan cel Mare”.

 Un antrenor îşi face griji pentru sănătatea lui Mulţescu


Vasile Miriuţă, fostul dinamovist, a vorbit despre Mulţescu şi nu şi-a ascuns ingrijorarea faţă de sănătatea tehnicianului din Liga I.

„Am văzut cum era după meciul cu Academica Clinceni… Am vrut să-l sun, dar m-am gândit că poate-l deranjez. Dinamo trebuia să-l lase în pace, să îşi vadă de bătrâneţea lui, de copii şi nepoţi! Îmi era teamă să nu păţească ceva pe bancă, să nu se întâmple ceva la meci. Îmi era frică să nu pice!

Toată stima şi respectul pentru dânsul, dar îi e greu în situaţia în care e Dinamo e acum. La ce stres e pentru dânsul acolo…

El trebuie să fie manager sau director sportiv, cu unul sau doi oameni lângă el. Singur nu poate.

El a fost la Dinamo şi a avut 3-4 meciuri bune, echipa juca. A fost dat afară, iar acum, când nu se bagă nimeni, l-au adus din nou. În locul lui nu acceptam! El a arătat că e dinamovist adevărat”
, a spus Miriuţă la Pro X.

Gigi Mulţescu, pregătit să renunţe la banca lui Dinamo

Actualul principal din "Ştefan cel Mare", Gheorghe Mulţescu, e aproape să renunţe. Tehnicianul simte că nu mai are puterea de a continua pe banca lui Dinamo şi a lăsat de înţeles că va discuta cu oficialii echipei în privinţa viitorului său pe bancă.

 „Nu cred că mai am puterea să mai continui. Mă gândesc să mă pun la dispoziţia conducerii, să vedem ce vor. Vom vorbi acum, mâine, poimâine. Pe lângă faptul că am primit trei goluri foarte ciudate, din cornere şi lovituri libere, lucrurile n-au stat cum trebuie.

Trăiesc o senzaţie, nici nu găsesc cuvintele. Mă simt inutil, poate n-am făcut ce trebuia să fac. Cu toate că m-am confruntat cu multe situaţii de-a lungul carierei, dar acum mi-e tare greu, e foarte ciudat. Poate cineva mai pregătit, mai inspirat, poate face altceva. Nu vreau să dau bir cu fugiţii, dar mi-e foarte greu”
, a declarat Gigi Mulţescu.


 

Afla mai multe despre: dinamogigi multescuvasile miriuta 

viewscnt
Articole similare