Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

INTERVIU EXCLUSIV cu Alexandru Măţan. Cum este viaţa în America şi de ce nu a mers la Tokyo: „Columbus m-ar fi lăsat.. alta a fost problema”

INTERVIU EXCLUSIV cu Alexandru Măţan. Cum este viaţa în America şi de ce nu a mers la Tokyo: „Columbus m-ar fi lăsat.. alta a fost problema”
Comentarii

INTERVIU EXCLUSIV Alexandru Măţan a făcut un pas important în carieră şi a ajuns la Columbus Crew, Internaţionalul român de tineret joacă în liga profesionistă nord-americană de fotbal - Major League Soccer (MLS).

INTERVIU EXCLUSIV cu Alexandru Măţan. Cum este viaţa în America şi de ce nu a mers la Tokyo: „Columbus m-ar fi lăsat.. alta a fost problema”

Columbus Crew a plătit 1,5 milioane de euro pentru transferul lui Măţan de la Viitorul. 

Astfel că, tânărul jucător îşi trăieşte visul american la doar 21 de ani!

Departe de casă, Măţan ne-a povestit, în exclusivitate, cum arată o zi din viaţa lui pe continentul american şi care este visul lui cel mai mare.

- Bună Alexandru. Cum te simţi şi cum decurg meciurile? 

- Mă simt foarte bine aici în America. Este un campionat foarte bun din care am doar de învăţat. Lucrurile merg destul de bine pentru prima mea experienţă departe de România, de casă. Trebuie să recunosc că îmi este dor de familie, dar eu încă sper ca lucrurile să revină la normal în viitorul apropriat şi o să poată să primească viza şi să vină să mă viziteze. 

- Cum arată, acum, după ce te-ai mai acomodat, o zi din viaţa lui Măţan?

- Mă trezesc la 7:30, la 9 am prezenţa la baza sportivă, unde servesc şi micul dejun, la 10 am antrenament şi sală de forţă. Pe urmă la ora 13:00 plec spre casă, unde obişnuiesc să mă odhinesc o oră-două. După ce mă trezesc mă joc pe calculator cu prietenii din ţară sau ies cu colegii de la echipă prin oraş.

- Sincer. Cât de greu ţi-a fost să te acomodezi?

- Este puţin greu la început, oricât de primitori au fost colegii şi oamenii din cadrul echipei. O schimbare de genul nu este uşoară, dar din punctul meu de vedere, cred că m-am acomodat destul de repede pentru America. Nu a venit nimeni în vizită la mine aici. Deocamdată lucrurile se mişcă foarte greu la ambasadă din cauza COVID-ului şi se fac programări pentru viză.. dar cu siguranţă am în plan ca familia să vină.

-Te descurci cu limba? Ştiai engleză bine?

- Sincer toată lumea îmi spune că vorbesc foarte bine şi mă întreabă mereu cum am învăţat. Îmi amintesc că în clasa a 9-a la liceu am început să mă pun serios pe ea şi să o învăţ bine!

- Ceva ce te-a uimit in America şi nu exista in România? 

- Sincer să fiu nu ştiu dacă sunt neapărat uimit de ceva, dar îmi place că orice oraş de aici are un „downtown” (n.r. centrul oraşului) doar cu clădiri înalte. 

- Ceva de care ti-e foarte dor din România? 

- Cu siguranţă mâncarea tradiţională românească.

- Legat de partea fotbalistică. Ce obiective şi-a propus jucătorul Alexandru Matan?

- Din moment ce în fotbal eşti analizat după statistică, îmi doresc să încep să înscriu mai des şi normal să fiu o prezenţă constantă în primul 11 la Columbus cu care îmi propun să câştig primul meu trofeu!

- Nu eşti cu colegii tai la Tokyo. Nu ai fost lăsat sau nu ai fost convocat? 

- Din câte ştiu cei de la Columbus m-ar fi lăsat să vin în ţară, alta a fost problema.. era prea târziu pentru că nu aş fi prins perioada de carantină..

- Visul tău cel mai mare? 

- Visul meu este să joc în unul dintre cele top 5 campionate!

- Urmăreşti Liga 1? Dacă da, ce părere ti-ai făcut? S-au schimbat multe echipe de când ai plecat..

- Uneori îmi este greu să prind toate meciurile din cauza fusului orar dar cel mai mult mă bucură revenirea Rapidului pe prima scenă, o echipă de tradiţie de care Liga I are nevoie.

Mijlocaşul ofensiv născut la Galaţi este un produs al Academiei Gheorghe Hagi, unde a ajuns în 2009. Măţan a îmbrăcat în toate competiţiile de 66 de ori tricoul echipei FC Viitorul Constanţa şi a contribuit la câştigarea, în 2019, a Cupei şi Supercupei României.

Ca senior, el a mai evoluat pentru FC Voluntari, sub formă de împrumut, în perioada septembrie 2019 - august 2020.

  • 1.5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Alex Măţan, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com

Veste uriaşă după Tokyo! Fotbalistul lui Rădoi, transfer la fosta finalistă a Europa League

 

Afla mai multe despre: alexandru matanjocurile olimpicecolumbus crew 

viewscnt
Articole similare