Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Irina Bara, eliminată de Sofia Kenin în turul trei la Roland Garros. Va ocupa cea mai bună clasare din carieră

Irina Bara, eliminată de Sofia Kenin în turul trei la Roland Garros. Va ocupa cea mai bună clasare din carieră

Tenis

Comentarii

Jucătoarea română de tenis Irina Bara, prezentă în premieră pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, a fost eliminată în turul 3 al turneului parizian de la Roland Garros, după ce a fost învinsă sâmbătă de americanca Sofia Kenin, cap de serie 4, cu 6-2, 6-0.

Irina Bara (25 ani, 142 WTA), în pofida scorului, s-a ridicat de multe ori la nivelul adversarei ei, dar nu a ştiut să fructifice momentele importante, în care Kenin (21 ani, 6 WTA), campioana de la Australian Open, a ştiut să le gestioneze mereu în favoarea ei. În turul precedent, americanca o eliminase pe Ana Bogdan cu 3-6, 6-3, 6-2.

Pentru calificarea în turul 3, Bara şi-a asigurat un cec de 126.000 euro şi 170 puncte WTA. După această performanţă, Irina Bara va intra în primele 115 jucătoare din lume, fiind cea mai bună clasare din cariera sa.

La Roland Garros au mai rămas în cursă, la simplu, Simona Halep, favorita 1, şi Patricia Ţig, care joacă sâmbătă cu Fiona Ferro (Franţa).

Afla mai multe despre: tenis 

viewscnt
Articole similare