Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Jucătorii FCSB-ului, după eliminarea din Cupa României: ”Trebuie să ne trezim”

Jucătorii FCSB-ului, după eliminarea din Cupa României: ”Trebuie să ne trezim”

Cupa României

Comentarii

Echipa FCU Craiova a învins joi seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia FCSB, în cadrul grupei C a Cupei României, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României.

FCU Craiova a dominat în partida de pe teren propriu cu FCSB şi a înscris pentru 1-0 în minutul 40, prin Bauza. În minutul 44, van Durmen a reuşit să marcheze al doilea gol al gazdelor, învingându-l pe portarul Vlad cu un şut din careu. Bucureştenii au căutat egalarea în repriza secundă, dar nu au putut înscrie şi FCU Craiova s-a impus cu 2-0, mergând în sferturile de finală.

Ovidiu Popescu, jucătorul de la FCSB, a vorbit despre eliminarea din Cupa României. 

"Trebuia să fi mers mai departe, îmi pare rău pentru suporteri, dar mergem mai departe. Nu contează primul 11, s-au luat două goluri în cinci minute, dacă intram la egalitate la pauză, eram altfel a doua repriză. Trebuie să ne trezim pentru a face la Cluj un rezultat pozitiv, tot noi jucătorii trebuie să o scoatem la capăt.

Suporterii au fost alături de noi peste tot. Este un meci normal cu CFR, sperăm să scoatem un rezultat pozitiv. Şi ei au fost într-un moment perost, acum şi noi, se poate întâmpla orice. Nu ştim ce se poate întâmpla, într-un meci se pot întâmpla multe. E supărare mare în vestiar că nu ne-am calificat", a declarat Ovidiu Popescu, după eşecul cu FCU Craiova.

Clasamentul grupei C din Cupa României este următorul: pe primul loc a încheiat FCU Craiova (7 puncte), pe locul secund Oţelul (5 puncte), FCSB – locul 3 (4 puncte), Dinamo – locul 4 (3 puncte). Ultimele două clasate sunt SCM Zalău (3 puncte) şi FC Bihor (un punct).

Afla mai multe despre: cupa românieifcsbfcu craiova 

viewscnt
Articole similare