Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Mititelu susţine că a câştigat palmaresul Ştiinţei. Reacţia clubului din Liga 1. UPDATE | A fost publicată decizia dată de judecători

Mititelu susţine că a câştigat palmaresul Ştiinţei. Reacţia clubului din Liga 1. UPDATE | A fost publicată decizia dată de judecătorigalerie foto
Comentarii

Adrian Mititelu a anunţat astăzi că a câştigat definitiv procesul privind palmaresul Universităţii Craiova. Astfel, FC U Craiova 1948, care tocmai a promovat în Liga a 3-a, are 4 titluri de campioană şi 6 Cupe al României!

UPDATE 18:30 A fost afişată şi decizia dată de Curtea de Apel Timişoara: ”Respinge apelul declarat de către apelantul reclamant CLUB SPORTIV UNIVERSITATEA CRAIOVA împotriva sentinţei civile nr. 149/23.05.2017 şi a încheierilor interlocutorii pronunţate de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 11665/63/2014**, precum şi apelul declarat de către CLUB SPORTIV U CRAIOVA S.A., intervenientă în interesul reclamantului, împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18 iunie 2018.

Document: Hotarâre  364/2018  18.06.2018”.


UPDATE: CS Universitatea Craiova a reacţionat după anunţul făcut de Adrian Mititelu, punctând că "până în acest moment nu există nicio informare oficială vis-a-vis de procesul de la Timişoara, doar informaţiile apărute în mass-media".

Clubul din Liga 1 a făcut, apoi, câteva precizări: "Pentru o mai bună înţelegere a procesului de la Curtea de Apel Timişoara, facem următoarele precizări:

Clubul Sportiv Univeristatea Craiova de drept public a sesizat instanţa printr-o cerere să se pronunţe asupra existenţei palmaresului în patrimoniul său. Instanţa a respins această cerere fără a hotărî dacă acesta îi aparţine sau nu, aşa cum Înalta Curte de Casaţie l-a folosit ca argument pentru a stabili că stema cu leul aparţine Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Pentru a exemplifica, este ca şi cum o persoană, să spunem „Adrian Vasile” merge la instanţă pentru a obţine o hotărâre din care să reiasă că este acea persoană. Instanţa îi va respinge cererea îndrumându-l către evidenţa populaţiei, dar fără a se pronunţa dacă este sau nu acea persoană. Ţinem să precizăm că această hotărâre este cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde va urma să fie dată decizia finală.

Nu în ultimul rând societatea lui Adrian Mititelu înscrisă în Liga a IV-a Dolj nu are nicio calitate în acest dosar. Nu ne-am judecat cu niciuna dintre societăţile lui acestea neavând cum să ridice pretenţii asupra palmaresului istoric, aşa cum de altfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât. Leul este acasă, iar palmaresul nu a plecat niciodată!".

Adrian Mititelu a postat mai multe mesaje pe contul său pe Facebook, exultând după decizia Curţii de Apel: "Am câştigat la Timişoara! Istoria şi Palmaresul UNIVERSITATII sunt la FCU! CSU este doar o copie frauduloasa! Pentru ca ei nu vor putea sa ne schimbe istoria.....".

Din primele informaţii, Mititelu va cere prejudiciu LPF, pentru că Liga a emis un comunicat în noiembrie 2017 în care a anunţat că îi atribuie grupării din Liga 1 palmaresul istoric al alb-albaştrilor între 1948 şi 1991.

Totul vine după ce Clubul Sportiv Universitatea Craiova, condus de Pavel Badea, a câştigat în instanţă marca Universitatea Craiova, în defavoarea lui Adrian Mititelu. În urma acestei sentinţe, Badea a cerut în instanţă să se constate că întregul palmares al Universităţii Craiova se află sub patrimoniul Clubului Sportiv, în cadrul dosarului 11665/63/2014**/a2, ce a ajuns pe rolul Curţii de Apel Timişoara.

COMUNICATUL CSU CRAIOVA

 

Până în acest moment nu există nicio informare oficială vis-a-vis de procesul de la Timişoara, doar informaţiile apărute în mass-media. Pentru o mai bună înţelegere a procesului de la Curtea de Apel Timişoara, facem următoarele precizări:

Clubul Sportiv Univeristatea Craiova de drept public a sesizat instanţa printr-o cerere să se pronunţe asupra existenţei palmaresului în patrimoniul său. Instanţa a respins această cerere fără a hotărâ dacă acesta îi aparţine sau nu, aşa cum Înalta Curte de Casaţie l-a folosit ca argument pentru a stabili că stema cu leul aparţine Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Pentru a exemplifica, este ca şi cum o persoană, să spunem „Adrian Vasile” merge la instanţă pentru a obţine o hotărâre din care să reiasă că este acea persoană. Instanţa îi va respinge cererea îndrumându-l către evidenţa populaţiei, dar fără a se pronunţa dacă este sau nu acea persoană. Ţinem să precizăm că această hotărâre este cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unde va urma să fie dată decizia finală.

Nu în ultimul rând societatea lui Adrian Mititelu înscrisă în Liga a IV-a  Dolj nu are nicio calitate în acest dosar. Nu ne-am judecat cu niciuna dintre societăţile lui acestea neavând cum să ridice pretenţii asupra palmaresului istoric, aşa cum de altfel Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât.

Leul este acasă, iar palmaresul nu a plecat niciodată!

 

Afla mai multe despre: craiovamititeludecizieanuntpalmarestistorietrofee 

viewscnt
Articole similare