Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

O nouă păcăleală la Dinamo? Basarab Panduru: ”Păi cum s-a făcut majorarea de capital? Era banca închisă”

O nouă păcăleală la Dinamo? Basarab Panduru: ”Păi cum s-a făcut majorarea de capital? Era banca închisă”

Superliga

Comentarii

Basarab Panduru nu crede în majorarea de capital aprobată de Pablo Cortacero&Co şi crede că este o nouă păcăleală pentru Dinamo. Zilele trecute, Pablo Cortacero a venit în România şi a aprobat în cadrul unei şedinţe o majorare de capital de 5 milioane de euro.

Pe 21 decemebrie, Pablo Cortacero a venit în România şi a lansat o nouă promisiune. În cadrul unei şedinţe care a avut loc la stadionul Dinamo, omul de afaceri spaniol a aprobat majorarea de capital cu 5 milioane de euro. Primii 1,5 milioane de euro ar trebui să intre în prima parte a lunii ianuarie. Apoi ar urma să fie virată diferenţa de 3,5 milioane de euro.

Basarab Panduru crede că majorarea de capital este o nouă păcăleală

Basarab Panduru nu crede însă în promisiunile făcute de Pablo Cortacero. Analistul Telekom Sport susţine că este o nouă păcăleală pusă la cale de şefii de la Dinamo.

”Păi cum s-a făcut majorare de capital? Era banca închisă. Întotdeauna ăla care păcăleşte nu are haina ruptă pe el! Ăla are costum, ăla 100% are costum. La noi problema este cum apari, dacă a apărut unul în costum ăsta nu are cum mă să ne păcălească”, a declarat Basarab Panduru pentru Telekom Sport.

De altfel, Radu Birlică, directorul de marketing al lui Dinamo, a dezvăluit că Pablo Cortacero n-a prezentat nicio dovadă de plată, deşi a promis că banii vor intra în perioada următoare: ”Sper să aibă acoperire, deşi nimeni n-a văzut vreun ordin de plată sau vreun cod SWIFT”. 

 

Afla mai multe despre: basarab panduru 

viewscnt
Articole similare