Experiențe împreună.
You are here:

PREMIUM Florin Răducioiu la 50 de ani. Când eram mic, voiam să fiu ca el! Un gând plin de speranţă, de ziua "marelui Blond"

PREMIUM Florin Răducioiu la 50 de ani. Când eram mic, voiam să fiu ca el! Un gând plin de speranţă, de ziua "marelui Blond"galerie foto

Premium

Comentarii

Florin Răducioiu împlineşte astăzi 50 de ani. Fostul mare atacant al naţionalei a vorbit cu Telekom Sport, chiar de ziua sa.

Italia e lovită în plin de pandemia de coronavirus. 2.158 de morţi şi aproape 30 de mii de cazuri într-una din cele mai frumoase ţări ale lumii. "E dezastru, s-au depăşit cele mai pesimiste aşteptări. Oameni buni, se moare, pur şi simplu, din cauza acestui virus. Sînt foarte afectat, e o nenorocire". Sunt cuvintele lui Florin Răducioiu, intr-un interviu acordat in exclusivitate pentru www.telekomsport.ro şi colegului nostru Ioan Bratu. Sunt cuvintele unui om sincer, afectat de durerea uriaşă pe care o resimte o întreagă ţară. O întreagă Europă. O întreagă lume.

De ziua sa, Florin Răducioiu nu s-a putut bucura pe deplin. Aşa sincer cum îl ştim, aşa lejer în exprimare, aşa boem cum pare, Răducioiu n-a avut puterea să-şi dorească mai multe de ziua sa: "Eu asta îmi doresc din tot sufletul la 50 de ani, să se termine criza cât mai repede şi să fim sănătoşi cu toţii". Sună onorabil, sună frumos. De fapt e trist. Pandemia asta nenorocită a reuşit să alunge cel mai clar şi elegant zâmbet din România.

Florin Răducioiu, la 50 de ani. "Când eram mic, voiam să fiu ca el. N-am reuşit, dar copiii mei vor avea şansa asta!"

Mereu i-am simpatizat pe italieni. Nu ştiu, poate că are legătură cu istoria noastră, dar mereu i-am admirat de la distanţă. Una e să-i admiri, alta e să ai puterea să fii ca ei. Sau mai bun ca ei.

Am considerat mereu că italienii nu inaugureaza timpuri noi, ci mai degrabă reambalează glorii , după cum italiencele ştiu să îşi poarte, târziu, în viaţă, frumuseţea trecută. Chiar în Italia l-am descoperit pe Răducioiu. Nu era greu să o faci, pentru că deşi pe vremea aia, un televizor era mai ceva ca o excursie de vis în Bali azi, atacantul blond, cu părul în vânt, aproape că te hipnotiza prin ceea ce făcea pe teren.

Impactul său asupra publicului telespectator era uriaş, iar meciurile echipei naţionale le aşteptai cumva pentru el, pentru că ştiai că va marca. Era ca şi cum l-ai avea pe Haaland de azi, în echipa ta de atunci. Nu sună rău, nu?

Ei bine, Răducioiu îmi pare românul in care s-a imprimat poate cel mai bine stilul italian. Şi in el in el si-au gasit locul toate ambitiile si puterile locului.  Imediat dupa aparitia sa precoce si ametitoare în fotbalul românesc, Răducioiu a fost rapid confiscat de percepţia sentimentală a publicului român. A jucat pentru Dinamo şi s-a declarat mereu dinamovist, dar prin felul său elegant de a vorbi despre fotbal, a fost al nostru, al tuturor. Stelişti, rapidişti, olteni, bănăţeni, deopotrivă. Infiat de radiatia ingaduitoare a stelei sale strălucitoare, Florin Răducioiu s-a transformat intr-un atacant de top in fotbalul european, unul dintre puţinii care au avut ocazia şi onoarea să joace în cele mai puternice ligi ale lumii în cariera sa: Germania, Franţa, Spania, Italia şi Anglia. Imagineaza-ţi cât de greu ar fi în zilele noastre să avem un fotbalist român care să mai facă asta! E mult de scris şi spus despre cariera sa, dar nu vom face asta. Nu despre asta e vorba in acest articol. Despre fotbalistul Florin Răducioiu s-a vorbit mult. Mai puţin decât ar fi trebuit, e drept, dar mult. Despre omul Răducioiu e incă loc de scris.

La 50 de ani împliniţi astăzi, Florin Răducioiu e neschimbat. Fizic şi comportamental. La capatul acestei terapii de fortificare italienească, Radu a obtinut ceva mult mai compact si taios decat si-ar fi putut vreodata imagina. El a invatat să respingă şi să anihileze toate tentaţiile clasice, atât de uşor prizabile de un fotbalist, dar a împrumutat în acelaşi timp omenia care se găseşte atât de greu.  Iar asta l-a ajutat să devină omul care este astăzi. Atacant de legendă al fotbalului românesc, Radu nu s-a aplecat niciodata asupra propriei legende, a tolerat cu zâmbetul său atât de natural tot ceea ce s-a întâmplat în jurul său şi a păşit definitiv în inima noastră, a tuturor celor care au iubit fotbalul anilor 90. Un fante scaparator, un descurcaret asocial, innobilat de vicii simpatice, Răducioiu la 50 de ani este acelaşi copil simpatic. Şi acelaşi domn cu care îti face o reală plăcere să discuţi, fie şi pentru 2 minute.

Când eram mai mic, voiam să fiu Florin Răducioiu. Pentru că îmi plăcea enorm de atacantul cu plete blonde, după care mureau toate fetele din România. Imi amintesc golurile sale şi faptul că juca întotdeauna fotbal, cu o corectitudine dincolo de cinste si de lege, ca un monarh care nu poate sa fie stramb, pentru ca nu e.

Intre timp, am crescut şi poate, pe undeva, mi-am uitat sau pierdut copilăria. Dar aşa mare cum sunt, mi-ar plăcea să fiu tot Florin Răducioiu. Sigur, din alte motive. Pentru că trebuie să fie cumva minunat să nu poţi să urăşti pe nimeni, să fii cu adevărat bun şi să vezi totul ALTFEL, prin ochii atât de liniştiţi şi blânzi ai unui om atât de elegant precum Radu. Nu cred că mai pot schimba ceva la mine, dar cu siguranţă copiii mei vor avea şansa să fie ca el. E unul dintre gândurile care îmi dau speranţă că încă ne mai putem facem bine. Cu toţii!

Notă: Născut în 1970 la Bucureşti, Răducioiu este unul dintre cei mai buni marcatori din istoria echipei naţionale, cu 21 de goluri în 40 de selecţii. A evoluat în cariera sa la echipe precum Bari, Verona, Brescia, Milan, Espanyol, West Ham United, VfB Stuttgart, Dinamo sau AS Monaco şi a lăsat, mai peste tot, o impresie extrem de plăcută. Florin Răducioiu are 96 de meciuri şi 22 de goluri în Serie A. În Italia a jucat pentru Bari, Verona, Brescia şi AC Milan. Este considerat unul dintre cei mai mari atacanţi din istoria fotbalului românesc.

Florin Codreanu

viewscnt
Articole similare
Cea mai frumoasa jurnalista sportiva l-a "uitat" pe Zlatan Ibrahimovic si s-a impacat...