Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prima reacţie dinspre şefia FRF după "cazul Ivan" la naţională: "O discuţie inutilă!". Ce s-a întâmplat în vestiar după greşeală

Prima reacţie dinspre şefia FRF după "cazul Ivan" la naţională: "O discuţie inutilă!". Ce s-a întâmplat în vestiar după greşeală

Echipa națională

Comentarii

Mihai Stoichiţă, şeful Comisiei Tehnice a FRF, a reacţionat la adresa "cazului" creat în jurul lui Andrei Ivan după ce acesta l-a scăpat din marcaj pe Thomas Muller la golul prin care Germania a obţinut victoria cu România, scor 2-1 la Humburg, în preliminariile CM 2022.

Prima reacţie dinspre şefia FRF după "cazul Ivan" la naţională: "O discuţie inutilă!". Ce s-a întâmplat în vestiar după greşeală

România putea obţine un egal la Hamburg, contra Germaniei, însă Thomas Muller a lovit cu câteva minute înainte de final şi a asigurat succesul pentru "panzere". La faza din care Muller a marcat, acesta a fost scăpat din marcaj de Ivan, care a stat departe de el şi i-a permis să înscrie.

Mihai Stoichiţă a spus că toată această situaţie creată în jurul greşelii lui Ivan e o discuţie inutilă şi a dezvăluit ce s-a discutat în vestiar după partida din Germania.

„E o discuţie inutilă! Am stat de vorbă cu toţii după meci şi am spus că meciul trebuie uitat, nu trebuie făcut un capăt de ţară. Următorul meci este important, poate să-ţi ofere posibilitatea să te duci la baraj. Nu are de ce să fie încărcat, Mirel l-a încurajat. La echipa naţională ai nevoie de ei tot timpul, şi-au făcut treaba foarte bine în alte meciuri. Noi facem un caz din orice. E o greşeală, o fac atâţia în lume, nu doar la noi.

Unii sunt foarte vehemenţi, că nu e fotbalist, în cazul lui Markovic. Nu ne dăm seama că peste un an sau doi o să avem nevoie de el. Depinde şi de el. Ivan e trecut prin multe. Ivan altădată o să mai atent. Atât”, a spus Stoichiţă, la Pro X.

Andrei Ivan, băgat în conferinţa de presă de Mirel Rădoi: "Facem circ"

Totul a plecat de la faza în care Andrei Ivan l-a scăpat din marcaj pe Muller, la cornerul din care Germania a făcut 2-1 la Hamburg. Jurnalistul a insistat asupra greşelii făcute de fotbalist şi a primit răspunsul din partea selecţionerului: "Nu vorbim despre jucătorul care greşeşte niciodată, indiferent de cine e. Vorbim doar despre ce trebuie să facă. E singurul gol primit din fază fixă de doi ani şi ceva. A venit într-un moment neaşteptat, era un punct muncit, nu ştiu dacă şi meritat.

Gabi, îl poţi aduce pe Ivan aici? Dacă vrei circ, facem circ. Am răspuns imediat după meci. V-am spus că Ivan ştie ce număr are de marcat, da? Întrebaţi-l pe el dacă ştie pe cine trebuia să amrcheze. Dacă vreţi să-l decapităm, îl decapităm. Aţi făcut-o şi cu Markovic, îl decapităm şi pe Ivan, următorul e Puşcaş. Probabil că mâine nu marchează nici Keşeru, îl decapităm şi pe el şi după ziceţi că naţionala nu are atacanţi. Încercăm să-i creştem pe ăştia mici. Voi aveţi un scop: să distrugeţi jucătorii. Noi încercăm să-i ridicăm şi atunci vedem. Indiferent de cine va fi în faţa voastră, nu va fi suficient de bun pentru voi. Noi nu vorbim doar despre rezultate, vorbim despre jucători tineri, pe care trebuie să-i punem să joace în situaţia asta. E o situaţie care se poate întâmpla. Întrebaţi-l pe Ivan. Andrei, te rog frumos", a spus, iritat, selecţionerul României.

Andrei Ivan a intrat în sala de conferinţă şi a comentat situaţia: "Am înţeles că a fost vina mea, eu trebuia să stau cu Muller. Mi s-a transmis de pe bancă faptul că eu trebuia să-l marchez", a declarat atacantul Universităţii Craiova.

Afla mai multe despre: andrei ivanstoichitaradoireactiefrf 

viewscnt
Articole similare