Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

PSG, o nouă lovitură după transferul lui Ousmane Dembele! 100 de milioane de euro pentru un atacant de top

PSG, o nouă lovitură după transferul lui Ousmane Dembele! 100 de milioane de euro pentru un atacant de top

PSG

Comentarii

PSG insistă pentru transferul atacantului Randal Kolo Muani, fotbalistul celor de la Eintracht Frankfurt.

PSG, o nouă lovitură după transferul lui Ousmane Dembele! 100 de milioane de euro pentru un atacant de top

Parizienii vor să-şi îmbunătăţească semnificativ ofensiva. După transferul lui Ousmane Dembele de la Barcelona, care va fi prezentat în zilele următoare, campioana Franţei negociază şi transferul lui Kolo Muani.

Atacantul francez de 24 de ani a impresionat în ultima perioadă, aducerea sa acasă ar însemna un atac format doar din fotbalişti francezi: Mbappe, Kolo Muani şi Dembele.

O ofertă de 100 de milioane de euro a fost deja făcută pentru Kolo Muani, iar Eintracht Frankfurt este aşteptată să dea un răspuns cât mai repede.

  • 80 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Kolo Muani, potrivit Transfermarkt.com
  • 23 de goluri şi 17 assisturi sunt cifrele francezului la Franfkurt, în cele 46 de meciuri jucate până acum

Dembele şi acum el. Încă o plecare de la Barcelona: catalanii încasează 15 milioane de euro!

Plecarea lui Ousmane Dembele (26 de ani) la PSG nu va fi singura pe care Barcelona o va înregistra în următoarele zile. Franck Kessie (26 de ani), adus gratis de la AC Milan în vara trecută, va pleca la rândul său de la echipa de pe Camp Nou.

Venit gratis, liber de contract, de la AC Milan la Barcelona, Franck Kessie va pleca în următoarele zile de pe Camp Nou după ce s-a înţeles cu Al Ahli pentru un transfer în fotbalul din Arabia Saudită. Mijlocaşul ivorian va părăsi, astfel, Europa.

Deşi a avut oferte de la Inter sau Juventus, Franck Kessie a ales să dea curs banilor din Arabia Saudită şi să plece de la Barcelona în zona Golfului. Fabrizio Romano a anunţat, joi, că mutarea lui Kessie la Al Ahli este făcută şi urmează anunţul oficial.

Barcelona va încasa 15 milioane de euro pentru fotbalistul adus gratis, iar Franck Kessie urmează să semneze un contract pe 3 ani şi să încaseze un salariu de 20 de milioane de euro pe sezon la echipa din Arabia Saudită, unde va fi coleg cu Riyad Mahrez (Manchester City), Allan Saint-Maximin (Newcastle), Edouard Mendy (Chelsea) sau Roberto Firmino (Liverpool).

Franck Kessie a strâns 43 de meciuri (1.797 de minute) în toate competiţiile sezonului trecut la FC Barcelona, timp în care a marcat trei goluri şi a livrat trei pase de gol.

Afla mai multe despre: psgkolo muanieintracht frankfurttransfer 

viewscnt
Articole similare