Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Surpriză de proporţii! Puşcaş prinde transferul carierei la 24 de ani: pleacă la o super campioană. Cluburile s-au înţeles

Surpriză de proporţii! Puşcaş prinde transferul carierei la 24 de ani: pleacă la o super campioană. Cluburile s-au înţeles

Stranieri

Comentarii

George Puşcaş (24 de ani) e din ce în ce mai aproape de plecarea de la Reading, iar un transfer în Turcia prinde contur, în condiţiile în care actualul său club e nevoit să-şi echilibreze bugetul, după ce fotbalul a fost întrerupt din cauza pandemiei de Covid-19. Fenerbahce va face primele mutări decisive pentru noul sezon.

George Puşcaş a fost transferat de Reading în urmă cu un an pentru 8 milioane de euro, după Campionatul European U21 din Italia şi San Marino. Atacantul român a fost inclus în echipa ideală a turneului final, iar în schimb a primit o nouă echipă, în Anglia. Totuşi, aventura sa pare pe final, în condiţiile în care Reading va încerca să obţină bani, din cauza pandemiei de Covid-19.

Turcii anunţă că Fenerbahce are acordul pentru transferul lui George Puşcaş

George Puşcaş ar putea fi primul internaţional român care va fi protagonistul unui transfer important în această vară. Românul a impresionat sub tricolor, dar a fost inconstant pentru Reading, iar viitorul său ar putea fi în Turcia. Fenerbahce şi-a manifestat interesul pentru George Puşcaş imediat după EURO 2019 U21, dar românul a ales-o pe Reading, iar acum turcii sunt aproape să obţină semnătura atacantului român.

Publicaţia turcă Yeni Akit Gazetsi anunţă că Fenerbahce a obţinut un acord de principiu pentru transferul lui George Puşcaş, iar conducerea clubului ar fi pus totul la punct, pentru a perfecta mutarea, odată cu deschiderea perioadei de transferuri.

Sursa citată a anunţat şi în ce condiţii ar putea avea loc venirea lui George Puşcaş. Fenerbahce ar urma să-l împrumute pentru un sezon cu posibilitatea de a-l cumpăra definitiv. 

Fenerbahce e pregătit să întărească lotul, dar face mutări şi în privinţa băncii tehnice. Nenad Bjelica este alesul clubului turc, care a rămas fără antrenor, după ce l-a demis pe Ersun Yanal

Reading ia decizii radicale. George Puşcaş, posibil afectat

Recent, directorul executiv al celor de la Reading, Nigel Howe, a recunoscut că oprirea fotbalului şi-a pus amprenta asupra bugetului clubului: "Sunt îngrijorat, deoarece s-a investit foarte mult în jucători, iar acest lucru a cauzat o problemă, prin modul în care respectăm regulile pentru profit şi sustenabilitatea, iar singura cale de a ne redresa este vânzarea de jucători. Patronul a investit sume apreciabile, a insistat să aducă anumiţi jucători, i-a susţinut, însă acum este nevoie de o schimbare", a declarat Howe.

Fenerbahce este una dintre echipele istorice ale Turciei, cu 19 titluri de campioană, şase Cupe ale Turciei şi nouă Supercupe ale Turciei. Dacă transferul lui George Puşcaş se va realiza, atacantul român îi va avea concurenţi pe post pe: Max Kruse, Vedat Muriqi, Mevlut Erdinc şi Allahyar Sayyadmanesh.

Afla mai multe despre: george puscasgeorge puscas transferreadinggeorge puscas readinggeorge puscas fenerbahcefenerbahcetransferuri romani 

viewscnt
Articole similare