Elveţianul Roger Federer, liderul ATP, a pierdut, duminică, finala turneului de la Halle, cu premii de aproape două milioane de euro, fiind învins de croatul Borna Coric, numărul 34 mondial, scor 7-6 (6), 3-6, 6-2.

Rafael Nadal, locul 1 ATP, s-a calificat în finală la Roland Garros, pentru a 11-a oară în cariera sa, după ce a trecut, vineri, de argentinianul Juan Martin Del Potro, locul 6 mondial, scor 6-4, 6-1, 6-2.
Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, a câştigat, duminică, turneul de 1.000 de puncte de la Roma, după ce l-a învins în finală cu 6-1, 1-6, 6-3, pe germanul Alexander Zverev, locul 3 ATP. Nadal era condus cu 3-1 în decisiv în momentul în care ploaia a început să perturbe desfăuşrarea partidei.