Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Toate aceste arbitraje sunt direcţionate". Antrenorul din Superliga care face praf delegările din acest sezon

"Toate aceste arbitraje sunt direcţionate". Antrenorul din Superliga care face praf delegările din acest sezon

Superliga

Comentarii

Leo Grozavu, antrenorul celor de la Poli Iaşi, vine cu acuzaţii grave la adresa arbitrilor din acest sezon, şi consideră că maniera în care unii arbitri au abordat meciurile echipei sale din acest sezon au dezavantajat gruparea din Copou.

Poli Iaşi tremură în clasamentul din Superliga, cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat. Gruparea din Copou încearcă să evite retrogradarea în eşalonul secund, în condiţiile în care antrenorul moldovenilor, Leo Grozavu, consideră că arbitrajele din acest sezon au influenţat negativ rezultatele echipei sale.

Mihai Bordeianu, un jucător experimentat al formaţiei ieşene a vorbit la capătul meciului cu Petrolul Ploieşti, pierdut de Poli Iaşi cu scorul de 2-1, de tendinţa arbitrajelor din ultima vreme.

"Nu aş vrea să comentez, sunt alţii care pot comenta arbitrajul. Chiar nu ştiu cum să comentez. Eu am pus mâna pe Musi, mi-a dat galben. Arbitrul dormea, era la trei metri. Oricum ştiu că toată lumea vrea să dea în Iaşi. Toţi o vor pe Dinamo, toţi vor alte echipe (n.r. în prima ligă), dar o să trecem şi peste asta.

Toţi ne cred slabi, dar vom demonstra că nu e aşa. Simt! E părerea mea, toată lumea e liberă să creadă ce vrea. Eu simt lucrul ăsta, că la fiecare meci se întâmplă câte ceva, aşa, subtil", a spus Mihai Bordeianu.

În 2024, Poli Iaşi a adunat doar patru puncte din ultimele cinci etape, o victorie pe teren propriu cu Universitatea Cluj şi un rezultat de egalitate cu FC Voluntari.

O fază care l-a nemulţumit pe Leo Grozavu a fost neacordarea cartonaşului roşu la intervenţia violentă a lui Paul Papp, la Rareş Ispas, din prima repriză a meciului cu Petrolul, disputat la Ploieşti.

Leo Grozavu: "Aceste greşeli de arbitraj ne-au privat de foarte multe puncte"

"Ce s-a întâmplat cu jucătorul care l-a accidentat pe Ispas şi l-a scos din circuit? Nu s-a întâmplat nimic! Bine, mersi, mergem în continuare.

Aceste greşeli de arbitraj care s-au îndreptat împotriva noastră ne-au privat de foarte multe puncte. Avem un jucător care iese din circuit cu o fisură la picior.

Fisura aia nu se putea observa imediat pe teren ca domnul Mladinovici să-şi dea seama. A trebuit vreo cinci minute să-şi dea seama că trebuie să dea un cartonaş galben, pe care l-a scos cu chiu, cu vai.", a declarat Leo Grozavu, la conferinţa de presă premergătoare meciului cu Rapid.

Grozavu speră că la finalul acestui sezon, ierarhia din clasamentul Superligii va reflecta performanţele echipelor, ci nu intervenţia altor entităţi.

"Toate aceste delegări, toate aceste arbitraje sunt direcţionate. Mă opresc aici, pentru că altfel aş intra într-o altă sferă. Este un campionat care a fost viciat. Se fac greşeli multiple, cu tot cu tehnologie. Nu e normal! Avem absenţe pentru că un arbitru nu a văzut un fault evident, care se vedea de pe Marte sau de pe altă planetă.

Există tehnologie care trebuia să repare greşeala. Suntem oameni, putem greşi. Nu-i fac un proces de intenţie arbitrului cu Petrolul, dar cei care se ocupă de a repara o greşeală, trebuiau să o facă. Eu sper ca ierarhiile să fie făcute doar de echipe, mai puţin de terţe entităţi.

Şi clubul nostru ar trebui să aibă intervenţii mai... De toamna trecută, alte cluburi, la cea mai mică adiere de vânt împotriva lor, au ieşit, au făcut un tam-tam de nedescris. Noi suntem o echipă foarte timidă, foarte disciplinată.

În România, cine strigă mai tare, are dreptate! Noi nu strigăm, sper să nu fim nevoiţi s-o facem", a mai spus Leo Grozavu.

Afla mai multe despre: leo grozavupoli iasisuperliga 

viewscnt
Articole similare