Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO Eroul Craiovei, Valentin Mihăilă: ”Sper să marcăm şi cu Dinamo, cât mai multe goluri!”

VIDEO Eroul Craiovei, Valentin Mihăilă: ”Sper să marcăm şi cu Dinamo, cât mai multe goluri!”
Comentarii

Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa FC Voluntari.

Valentin Mihăilă a marcat două goluri în minutele 12 şi 20 şi se gândeşte deja la partida cu Dinamo de la Turnu Severin: ”Vine foarte bine acest rezultat, vine foarte bine pentru că am reuşit să înscriem mai multe goluri, pentru că nu reuşeam să înscriem goluri. Ne dă încredere şi sperăm să facem un meci foarte bun cu Dinamo în campionat” a spus Mihăilă la final.

Puştiul Craiovei se simte excelent pe arena din Voluntari: ”Am înscris şi în campionat, am înscris şi la echipa naţională pe acest stadion, îmi prieşte şi sper ca şi data viitoare când voi veni aici să mai marchez.Sperăm să înscriem şi cu Dinamo mai multe goluri, nu să fie un rezultat de 1-0, pentru că fanii aşteaptă mult mai mult de la noi”

Vârful oltenilor speră atât la titlu cât şi la Cupa României: ”Ne dorim să câştigăm Cupa, ne dorim să câştigăm campionatul, sau măcar să aducem un trofeu în Bănie.Sper să fiu convocat la naţionala U21, pentru că avem un meci foarte greu. Apoi, dacă voi munci şi voi înscrie mult mai multe goluri, să fiu mult mai eficient în faţa porţii, probabil că o să fac pasul şi la echipa mare” a încheiat Mihăilă.

Afla mai multe despre: mihăilă 

viewscnt
Articole similare