Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Ştefan Iovan a rememorat finalele Cupei Campionilor Europeni. Cum a "fentat" loviturile de la 11 metri + ce s-a greşit în partida cu Milan

VIDEO | Ştefan Iovan a rememorat finalele Cupei Campionilor Europeni. Cum a "fentat" loviturile de la 11 metri + ce s-a greşit în partida cu Milan

Fotbal

Comentarii

Fostul fundaş de fier al Stelei şi al echipei naţionale, Ştefan Iovan, a fost invitatul lui Alexandru Săbău în cadrul emisiunii "Top Interviuri", la Telekom Sport.

Ştefan Iovan a evoluat în ambele finale disputate de Steaua în Cupa Campionilor Europeni, în 1986 şi 1989. La prima dintre ele, cea care avea să devină vector al apogeului fotbalului românesc, la Sevilla, Iovan a fost căpitan împotriva Barcelonei. A jucat fundaş dreapta, a fost integralist, însă când a venit vorba să execute lovitura de la 11 metri, a găsit o modalitate de a-l "fenta" pe Emerich Ienei.

"Eu nu eram bun executant de la 11 metri dar în loc să spun că nu bat am spus că mă supără ligamentul. A vrut să bat şi eu, nici Puiu nu s-a băgat. (Cine era al cincilea?) Cred că Bărbulescu. Nu mi-era frică că ratează", a recunoscut Ştefan Iovan, în emisiunea "Top Interviuri".

În cea de-a doua finală, disputată pe 24 mai 1989 împotriva celor de la AC Milan, Ştefan Iovan a fost mutat în flancul stâng, iar căpitan a fost Tudorel Stoica. Iovan a fost integralist şi martor al unei lecţii de fotbal predată de formaţia lui Arrigo Sacchi, care-i avea în ofensivă pe Rudd Gullit, Marco Van Basten şi Frank Rijkaard. La 21 de ani distanţă, Ştefan Iovan ştiu unde s-a făcut diferenţa în acel meci şi de ce Steaua nu a fost capabilă să ofere o replică pe măsură.

"Cred că vreo cinci jucători s-au schimbat. Nu am prins nici o zi fericită. La noi era un parcurs de 4 ani spre 5 ani în care eram la vale puţin. Milan venea foarte puternic, cu jucători extraordinari. S-a greşit probabil că trebuia să pregătim mai atent, să stăm mai mult în cantonament sau să privim altfel lucrurile, că ceva s-a întâmplat. Au jucat bine, ne-au dat 4-0 dar noi nu am jucat nimic, absolut nimic", a mai adăugat Ştefan Iovan, la "Top Interviuri"

Afla mai multe despre: fotbal 

viewscnt
Articole similare