Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Stoican, agitat, dar savuros la finalul remizei cu Snagov: ”Uşor, că vă comportaţi ca nişte disperaţi!”

VIDEO | Stoican, agitat, dar savuros la finalul remizei cu Snagov: ”Uşor, că vă comportaţi ca nişte disperaţi!”

Liga 2

Comentarii

Petrolul Ploieşti a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Sportul Snagov, în etapa a 7-a a Ligii a II-a.

Pentru Petrolul a marcat Arnăutu, în minutul 30, în timp ce pentru Sportul a înscris Stoica, în minutul 90. Din minutul 58, Petrolul a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Cioinac.

La finalul partidei, fotbaliştii echipei oaspete s-au bucurat pentru rezultatul obţinut, detaliu care i-a atras atenţia antrenorului ploieştean: ”Nu aţi câştigat Champions League. Gata, uşor! Uşor, că vă comportaţi ca nişte disperaţi!” a reacţionat tehnicianul ”lupilor”.

El s-a îndreptat apoi şi către jucătorii săi: ”Ce mai staţi mă, cu capetele? Hai, sus! Staţi, plângeţi!”

 Un car de nervi la finalul meciului. Flavius Stoican: ”Doar eu sunt vinovat!”

Flavius Stoican a luat asupra sa vina ratării victoriei în faţa codaşei eşalonului secund: "Am fost superficiali în tot ceea ce am făcut, de la început până la sfârşit. Am tratat meciul superficial, dar nu au vină jucătorii cât am eu, pentru că le ofer încredere. La antrenamente facem, vorbim, lucrăm trasee, muncim şi când vine meciul parcă avem un sac în spate. Eu sunt cel care trebuie să le dea sacul jos din spate şi să joace fotbal. Astăzi ne-am creat ocazii şi le-am tratat cu atât seninătate de zici că la fiecare minut venea ocazia. Asta e buba noastră şi eu trebuie să o reglez" a răbufnit antrenorul la final.

Ploieştenii nu s-au bucurat încă pentru vreo victorie pe teren propriu de la începutul campionatului. După 0-3 cu UTA au obţinut un singur punct din duelul cu trupa lui Vivi Răchită.

"Eu trebuie să fiu foarte drastic. Eu sunt principalul vinovat, pentru că încrederea pe care le-o acord eu vreau să fie răsplătită pe teren. Avem suporterii aproape, avem situaţie financiară, atmosferă bună, trebuie să facem noi că aşa e românul. Trebuie să facem noi ceva. Am atâta supărare în mine, poate mâine mă mai liniştesc. Eu ziceam că defilăm, mamă ce echipă, defilăm. Nu defilăm noi niciodată, decât dacă suntem corecţi, să avem atitudine, cum trebuie la fotbal" a încheiat Stoican.

Mai ai câteva secunde? Vezi şi postările de pe Instagram Telekom Sport!

Afla mai multe despre: flavius stoican 

viewscnt
Articole similare