Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Verdictul specialistului. Dan Lăzărescu, despre penaltiul care menţine Voluntariul pentru moment în Liga 1: "A avut un plasament excelent"

VIDEO | Verdictul specialistului. Dan Lăzărescu, despre penaltiul care menţine Voluntariul pentru moment în Liga 1: "A avut un plasament excelent"

Superliga

Comentarii

Fostul arbitru Dan Lăzărescu, în prezent expert Telekom Sport, a comentat faza controversată din finalul partidei Juventus Bucureşti - FC Voluntari, în urma căreia echipa ilfoveană rămâne în Liga 1.

În minutul 88 al întâlnirii de pe arena "Anghel Iordănescu", centralul Sebastian Colţescu a acordat fără să clipească un penalti pentru Voluntari, pentru un presupus henţ comis de fundaşul Robert Bogdan. Dacă antrenorul Voluntariului, Adrian Mutu, s-a declarat convins că Sebastian Colţescu a luat decizia corectă, fostul arbitru internaţional este de altă părere.

"Părerea mea este că e o decizie greşită. În primul rând, eu nu văd contactul cu mână şi, dacă ar fi fost contact cu mâna, nu puteam vorbi de intenţie. Iar la jucarea mingii cu mâna, regulamentul este foarte strict, spune dacă un jucător joacă mingea cu mâna în mod voit.

Are un plasament excelent. Nu are cum să nu vadă, dar bine, Colţescu a mai avut probleme de genul ăsta, mai ales la lovitura de pedeapsă. Uitaţi, acum el vede foarte bine jucătorul, se întoarce cu spatele", a spus Dan Lăzărescu, la Telekom Sport.

Florin Cernat a transformat penaltiul respectiv şi, astfel, FC Voluntari a încheiat la egalitate cu Juventus Bucureşti, scor 2-2, şi a reuşit să-şi asigure prezenţa la barajul pentru Liga 1. În  schimb, deşi victorioasă cu Concordia Chiajna, scor 1-0, ACS Poli Timişoara a retrogradat în Liga 2.

Pentru menţinerea/promovarea în Liga 1, FC Voluntari va evolua contra echipei Chindia Târgovişte, locul trei din a doua ligă.

Afla mai multe despre: voluntariarbitrajmutu 

viewscnt
Articole similare