Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Voi spuneţi prima şi eu spun da!". Botoşani a bătut Viitorul şi e cu un pas în play-off, Iftime e gata de petrecere: "Vă invit la chef. Pun la dispoziţie 100 de combinezoane"

"Voi spuneţi prima şi eu spun da!". Botoşani a bătut Viitorul şi e cu un pas în play-off, Iftime e gata de petrecere: "Vă invit la chef. Pun la dispoziţie 100 de combinezoane"

FC Botoșani

Comentarii

FC Botoşani a învins pe Viitorul cu 1-0, duminică, şi e la un pas de calificarea în play-off-ul Ligii 1 pentru al doilea sezon la rând, iar Valeriu Iftime a vorbit despre această performanţă care e pe cale să se realizeze. Patronul echipei din Moldova a spus că ar fi o reuşită de senzaţie şi că Botoşaniul nu se va mulţumi doar cu prezenţa în play-off.

Iftime a anunţat că FC Botoşani va sărbători calificarea în play-off cu o petrecere la care a invitat şi jurnalişti. Omul cu banii de la Botoşani a anunţat că e gata să le dea orice primă jucătorilor care au pus umărul la aceast performanţp.

"Suntem într-un moment frumos al fotbalului din Botoşani şi mă bucur enorm. E adevărat că aşa suntem făcuţi să suferim şi să suspinăm până în ultimele minute. Ar fi senzaţional ca Botoşani să fie 2 ani consecutiv în playoff. Prima dată vă invit la chef. Sunteţi invitaţii mei la cheful care îl vom organiza la FC Botoşani în mod oficial. Acum nu ştiu ce trebuie, măsşti, habar nu am, veniţi în combinezoane, vă pun la dispoziţie 100 de combinezoane, măşti şi vă invit la chef mâine după amiază.

Vreau mai mult, putem face 44 de puncte, ceea ce nu ar fi rău pentru noi. Eu nu renunţ la nimic, nu am ajuns în playoff şi acum lucrurile s-au terminat. Avem de jucat fotbal. Dacă avem blazon, dacă nu avem şi ne facem moldoveni aşa, ne înecăm la mal cum îneacă ţiganii. Am spus aşa ”nu vă spun prima înainte de meci, vă spun prima după joc, voi o spuneţi şi eu spun da.”. Să văd ce măsură au. Mă duc în vestiar acum o să îmi spună o primă şi cred că iar o să dorm prost la noapte", a spus Valeriu Iftime.

Ca să se califice în play-off, FC Botoşani are nevoie ca echipa Chindia Târgovişte să nu câştige meciul de luni, cu FC Voluntari. Dacă totuşi Chindia va câştiga, Botoşaniul se va califica matematic în playoff dacă va lua cel puţin un punct din meciul de etapa viitoare, tot împotriva celor de la FC Voluntari.

Afla mai multe despre: valeriu iftimefc botosaniplayoffprimapetrecere 

viewscnt
Articole similare