Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Zidane s-a enervat după victoria cu Celta Vigo: ”Cum aş putea să înţeleg eu că Benzema nu e convocat la naţională?!”

Zidane s-a enervat după victoria cu Celta Vigo: ”Cum aş putea să înţeleg eu că Benzema nu e convocat la naţională?!”

Real Madrid

Comentarii

Real Madrid a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa Celta Vigo, într-un meci din etapa a XXVIII-a a campionatului Spaniei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Karim Benzema ’20, ’30 şi Marco Asensio ‘90+4. Pentru gazde a înscris Santi Mina, în minutul 40. Francezul Benzema a pasat decisiv şi la golul trei al madrilenilor, oferind prima sa pasă decisivă din decembrie încoace. 

Benzema a devenit astfel al patrulea cel mai bun marcator din istoria Realului, fiind depăşit doar de Cristiano Ronaldo, Raul Gonzalez şi Alfredo di Stefano. Au fost golurile cu numărul 7 şi 8 în ultimele şase partide disputate de campioana Spaniei, pentru atacantul francez.

Imediat după meci, Zinedine Zidane a explicat în conferinţa de presă: ”Cum aş putea să înţeleg eu că Benzema nu e convocat la naţională?! Sigur, mă bucură din calitatea mea de antrenor al Realului, pentru că a făcut şi face o treabă excelentă. Dar multă lume nu înţelege această strategie de la naţionala Franţei” a mărturisit tehnicianul francez.

Benzema nu a mai fost convocat la naţională din cauza scandalului în care a fost implicat el şi Valbuena. Ultima sa prezenţă în tricoul Franţei datează din 2015. Karim Benzema a marcat ultimul gol pentru prima reprezentativă în octombrie 2015, într-un meci amical contra Armeniei. Francezul a cucerit de patru ori UEFA Champions League cu Real Madrid şi de trei ori titlul de campion al Spaniei. Are în total 18 trofee câştigate alături de gruparea de pe Santiago Bernabeu

Afla mai multe despre: karim benzemazinedine zidane 

viewscnt
Articole similare