Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Simona Halep, înapoi în clasamentul WTA din oficiu? Detaliul din hotărârea TAS care i-ar putea aduce înapoi o parte din puncte | EXCLUSIV

Simona Halep, înapoi în clasamentul WTA din oficiu? Detaliul din hotărârea TAS care i-ar putea aduce înapoi o parte din puncte | EXCLUSIV

Simona Halep

Comentarii

Simona Halep (32 de ani) a primit, marţi, un verdict favorabil din partea TAS, care i-a redus suspendarea de la 4 ani la 9 luni. În direct la Orange Sport, Andrei Vochin şi Silviu Tudor Samuilă au ridicat un semn de întrebare în privinţa punctelor pe care le-a pierdut fostul lider mondial pe timpul suspendării.

În ciuda faptului că ITIA a dictat o suspendare de 4 ani pentru dopaj în cazul Simonei Halep, TAS a "răsturnat" situaţia în privinţa jucătoarei şi a redus pedeapsa de la 4 ani la 9 luni, după ce a analizat apărarea depusă de Simona la dosarul apelului pe care l-a formulat la tribunalul elveţian.

Ce se întâmplă cu punctele pierdute de Simona Halep, care a ieşit din clasamentul WTA?

Andrei Vochin şi Silviu Tudor Samuilă au analizat, la Orange Sport, verdictul primit de Simona Halep din partea TAS. Moderatorul emisiunii Sport Report a ridicat un semn de întrebare pertinent, având în vedere ce scrie în decizia elveţienilor în cazul de dopaj al Simonei Halep.

"Ea e suspendată, conform verdictului ăstuia, e suspendată nouă luni. Practic, din 7 octombrie 2022 şi 6 iulie 2023. Ea, în momentul de faţă, are 0 puncte, i s-au şters, neputând să-şi apere punctele cât a fost suspendată. Doar că aici apare o problemă, că ea între 7 iulie 2022 şi 7 octombrie 2022 a mai câştigat nişte puncte, inclusiv 900 de puncte la un turneu de categorie 1000. Cum o rebagă WTA în circuit? Fiind suspendată, i s-au şters punctele, dar acum vine TAS-ul şi spune că sunt doar 9 luni. Alea 3 luni, punctele pe care le-a acumulat, s-au făcut nişte calcule. Ea ar fi, în momentul de faţă, în jurul locului 70 în lume acum", a spus Silviu Tudor Samuilă, la Orange Sport.

Prima reacţie a Simonei Halep după ce TAS i-a redus suspendarea la 9 luni

”De-a lungul acestui proces lung şi dificil, mi-am menţinut convingerea că adevărul va ieşi în cele din urmă la iveală şi că se va ajunge la o decizie corectă, deoarece sunt şi am fost întotdeauna o sportivă curată.

Credinţa mea în acest proces a fost pusă la încercare de acuzaţiile scandaloase care mi-au fost aduse şi de resursele aparent nelimitate care au fost aliniate împotriva mea. Dar, în cele din urmă, adevărul a prevalat, chiar dacă a durat mult mai mult decât mi-aş fi dorit.

Aş dori să le mulţumesc avocaţilor mei care au fost alături de mine şi au crezut în mine de la început, şi, mai important, vreau să le mulţumesc sponsorilor mei, fanilor şi concurenţilor mei care au rămas alături de mine pe parcursul acestui proces lung şi dificil. Abia aştept să mă întorc în circuit”, a fost prima reacţie a Simonei Halep, potrivit Euronews.

Afla mai multe despre: simona haleptenispuncteclasament wtasimona halep verdict tas 

viewscnt
Articole similare