Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dică: ”Îl compar cu mine”. Un jucător de la FCSB, ”mărul discordiei”: ”Nu, te rog frumos. Tu ai marcat în semifinale de Cupa UEFA” | EXCLUSIV

Dică: ”Îl compar cu mine”. Un jucător de la FCSB, ”mărul discordiei”: ”Nu, te rog frumos. Tu ai marcat în semifinale de Cupa UEFA” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

David Miculescu (22 de ani) a stârnit o adevărată polemică în studioul Orange Sport. Jucătorul celor de la FCSB a avut un prim sezon la Bucureşti în care nu a convins, iar necovoncarea sa la Euro 2023 a stârnit reacţii diferite.

David Miculescu nu a fost convocat de Emil Săndoi în lotul României U21 pentru Campionatul European.

Deşi a fost în pregătiri alături de ceilalţi ”mici” tricolori, jucătorul FCSB-ului nu a fost inclus pe lista finală pentru Euro. 

Pe lângă acesta, Săndoi a decis să nu conteze nici pe serviciile altor jucători eligibili pentru turneul final de tineret.

Polemică în jurul unui jucător de la FCSB: Dică: ”Îl compar cu mine” | EXCLUSIV

Situaţia actuală şi sezonul recent făcut de David Miculescu a fost o temă de discuţie în studioul la Orange Sport.

Nicolae Dică a scos în evidenţă calităţile din jocul lui Miculescu şi l-a asemănat cu el atunci când era jucător. 

”Pe Miculescu îl compar cu mine. E un bun finalizator acolo în careu. Îl foloseşti în dreapta, în stânga, în centru, mereu apare la finalizare. 

Şi eu am început de undeva. Am jucat în benzi la FC Argeş. Pe la 23 de ani am început să joc în centru şi să dau goluri”, a declarat Dică, la Orange Sport.

A fost contrazis imediat: ”Nu te compara cu el, te rog frumos. Tu ai marcat în semifinale de Cupa UEFA (n.r. cu Middlesbrough, în 2006).

Ai marcat cu Lyon şi Dinamo Kiev în Champions League. Miculescu şi FCSB au o mare problemă. Mi se pare că el e la o răscruce în carieră, cum e şi Tavi Popescu”, a fost replica moderatorului Silviu Tudor Samuilă.

Basarab Panduru a intervenit şi el: ”Mie îmi place Miculescu, pentru că e serios. Nu mi s-a părut că intră vreodată cu vreo faţă de supărat.

Poţi să lucrezi cu un asemenea om, sunt alţii pe care îi bagi şi nu fac nimic, joci cu un om în minus în minus. Cu el nu s-a întâmplat vreodată asta”.

Mihai Stoica: ”Am foarte mare încredere în el”

Zilele trecute, Mihai Stoica explica faptul că David Miculescu ar putea fi soluţia pentru postul de atacant central în cazul în care Andrea Compagno ar pleca de la FCSB.

"Eu am mare încredere că în situaţia în care Compagno trebuie înlocuit, deşi eu îl văd un jucător foarte bun. Miculescu, de care mă voi ocupa personal, va fi o soluţie pentru noi şi în partea dreaptă, şi ca număr 9.

Am foarte mare încredere în el. Trebuie să schimbe nişte chestii şi le va schimba. Are nişte calităţi extraordinare. Aşa îl văd eu. 

Compagno, dacă pleacă, pleacă pe bani mulţi. Pleacă pe clauză. Cum să fim nemulţumiţi? E al doilea golgheter al campionatului", afirma Mihai Stoica pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: fcbsdavid miculescunicolae dica 

viewscnt
Articole similare