Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Indezirabil pentru FCSB, bun pentru prima ligă din Portugalia. Gigi Becali: "Am făcut o tâmpenie. Decât să joace el, mai bine bag un portar"

Indezirabil pentru FCSB, bun pentru prima ligă din Portugalia. Gigi Becali: "Am făcut o tâmpenie. Decât să joace el, mai bine bag un portar"galerie foto

Fotbal

Comentarii

Devenit "balast" la FCSB după ce a ieşit de la suflet patronului Gigi Becali, portughezul Diogo Salomao a fost prezentat oficial la noua sa echipă: formaţia de primă ligă portugheză Santa Clara.

Folosit pe toate posturile posibile la ordinul lui Gigi Becali, dar remunerat consistent pentru acest statut, Diogo Salomao nu a făcut faţă presiunii şi a clacat profesional. Evoluţiile sale de la FCSB au fost doar o umbră a ceea ce reuşea în tricoul celor de la Dinamo, aşa că a intrat rapid pe, deja obişnuita, listă neagră a patronului.

Am mai făcut şi o tâmpenie. I-am luat pe Moutinho şi Salomao care nu stau în ghete. Am dat telefon să nu mai apară la echipă. Întâi să se antreneze şi apoi să vină. Pentru ce să îi pun pe lista UEFA? Decât să joace Salomao, mai bine joacă un portar în locul lui!”, declara Gigi Becali despre Salomao, la începutul campaniei europene din acest sezon.

Indezirabil la FCSB, bun pentru prima ligă din Portugalia. Gigi Becali: "Am făcut o tâmpenie. Decât să joace el, mai bine bag un portar"

Adus liber de contract de la Al-Hazm (Arabia Saudită), Gigi Becali l-a lăsat pe Salomao să plece în aceleaşi condiţii. Mijlocaşul ofensiv în vârstă de 31 de ani a semnat cu formaţia de primă ligă portugheză, Santa Clara, şi a fost prezentat oficial, miercuri.

"Voi încerca să profit şi să pun în aplicare toate calităţile mele în favoarea echipei şi să aduc ceva nou în echipă. Cred că întregul proces al transferului a durat mai puţin de o zi. Totul a fost rezolvat rapid, între agentul meu şi directorii clubului. A fost şi dorinţa mea de a mă întoarce în Portugalia. Când s-a întâmplat, am profitat imediat de ocazie. Trebuie doar să mă adaptez la realitatea clubului, la tradiţii, la modul în care funcţionează clubuşui şi să fiu prezent pe teren cât mai rapid posibil",  a declarat Salomao.

  • 5 meciuri (211 minute) fără gol marcat are Salomao pentru FCSB.
  • 61 de meciuri cu 15 goluri şi 17 pase de gol are Salomao pentru Dinamo.

În cariera sa, Salomao a evoluat pentru Casa Pia, Real Massama, Sporting Lisabona, Deportivo La Coruna, Mallorca, Dinamo, Al-Hazem şi FCSB.

Santa Clara este pe locul 11 în Liga Nos (campionatul Portugaliei), cu 23 de puncte: la nouă puncte în spatele lui Sporting Lisabona, locul 4, şi la nouă peste Portimonense, locul 17, primul care duce în liga secundă.

 

Afla mai multe despre: fotbalsalomao 

viewscnt
Articole similare