Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Într-un an, va fi de două ori mai bun”. Cum vede Gică Hagi transferul lui Ianis în Spania, campionat unde şi el a jucat în anii 90

”Într-un an, va fi de două ori mai bun”. Cum vede Gică Hagi transferul lui Ianis în Spania, campionat unde şi el a jucat în anii 90

Stranieri

Comentarii

Gică Hagi (58 de ani) consideră că Ianis Hagi (24 de ani) a făcut o alegere bună să meargă în Spania, campionat a jucat şi regele în urmă cu mai bine de două decenii.

Farul Constanţa a învins-o, pe teren propriu, pe Universitatea Craiova, scor 2-0, într-un meci al etapei a şaptea din Superligă. 

Louis Munteanu, revenit de la Fiorentina şi în acest sezon, a înscris ambele goluri ale învingătorilor.

”Într-un an, va fi de două ori mai bun”. Gică Hagi are încredere deplină în Ianis, după transferul în Spania

La finalul meciului de la Ovidiu, Gică Hagi a tras concluziile cu privire la jocul făcut de Farul, dar a vorbit şi despre mutarea fiului său în Spania, la Deportivo Alaves.

Ianis Hagi a fost împrumutat de Glasqow Rangers pentru actualul sezon în La Liga şi are şansa debutului chiar la o zi după prezentarea oficială.

”E decizia lor, luată de ei, şi eu ştiam. Şi-a dorit să ajungă în Spania. E un campionat foarte bun, care o să-l ajute să progreseze. E un campionat foarte puternic. E un copil care vrea să înveţe şi e profesionist.

La echipa care e are nevoie să facă diferenţa şi să arate ce ştie. E un număr 10 foarte bun. În Spania e un campionat frumops, dar foarte, foarte greu, se pune accept pe tehnica de joc.

E acolo şi va fi cu siguranţă într-un an de două ori mai bun. E deschis să înveţe şi o să muncească şi Doamne ajută să ajute echipa să îndeplinească obiectivele”, a declarat Hagi, după meci.

Farul Constanţa a urcat pe locul 8, cu nouă puncte, după primele şapte etape din Superliga României.

După primele două runde din La Liga, Deportivo Alaves are trei puncte, reuşind o victorie cu Sevilla (4-3) şi un eşec cu Cadiz (0-1).

Gică Hagi a jucat în campionatul Spaniei în anii 90, prima dată la Real Madrid (1990-1992) şi FC Barcelona (1994-1996).

Afla mai multe despre: gica hagiianis hagila liga 

viewscnt
Articole similare