Reputatul medic epidemiolog Michael Osterholm, profesor regent şi director al Centrului pentru Cercetări şi Politici pentru Boli Infecţioase de la Universitatea din Minnesota, susţine că infectările cu COVID-19 vor creşte semnificativ în săptămânile următoare, în ciuda vaccinărilor.
Aproximativ 96 de milioane de persoane au fost infectate cu COVID-19 în lume. Virusul a cauzat peste 2 milioane de decese, iar medicul Michael Osterholm susţine că ce e mai rău urmează.
Într-un interviu acordat CNN, consilierul noului preşedinte al SUA, Michael T. Osterholm, a susţinut că perspectiva asupra pandemiei va fi schimbată în următoarele săptămâni, din cauza noilor tulpini de coronavirus apărute în Marea Britanie, Brazilia şi Africa de Sud. Medicul susţine că vor fi şi mai multe cazuri de infectare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sunt disperat şi îngrijorat, întrucât în următoarele 6-12 săptămâni vom asista la o situaţie pandemică pe care n-am mai văzut-o până în prezent. Trebuie să-i facem pe oameni să realizeze ce se va întâmpla. Vom vedea o creştere semnificativă a cazurilor. Întrebarea e despre câte cazuri vom vorbi", a declarat Michael Osterholm pentru CNN.
Noul preşedinte al SUA, Joe Biden, a anunţat că doreşte să administreze 100 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 în primele 100 de zile de la preluarea mandatului, iar consilierul său a susţinut că procesul nu poate fi grăbit. De asemenea, Michael T. Osterholm e convins că SUA vor lua măsuri drastice în perioada următoare.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Deşi spuse într-un ton pesimist, cuvintele rostite de medicul Michael Osterholm sunt considerate importante.
Medicul a prezis pandemia de COVID-19 în 2017, în cartea sa 'The most lethal threat'. O perioadă lungă de timp, Michael Osterholm a avertizat că un nou virus se va răspândi şi va cauza o pandemie similară celei din 1918, care a cauzat între 50-100 de milioane de decese la nivel global.
- Citește și
- Gigi Becali dă lovitura mult aşteptată la FCSB. O fostă câştigătoare a Ligii Campionilor a pregătit banii pentru Florinel Coman. Mijlocaşul se va lupta la titlu cu un alt român
- "Doar la această echipă m-aş întoarce în România". Marius Şumudică a recunoscut că a negociat cu un patron din Liga I
- După Şumudică, potopul. Junior Morais şi-a dat autogol în minutul 90+7, apoi şi-a anunţat plecarea de la Gaziantep: "Vreau să mă întorc acasă"
- EXCLUSIV El este noul star al Ligii 1: ”E vremea lui în fotbal şi sunt absolut convins că dă gol în fiecare meci!”
Afla mai multe despre: coronavirus, michael osterholm