Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ngezana, moment fabulos la "botezul" lui Phelipe şi Alhassan la FCSB! "Am 19 ani / Băi, mincinosule". Imagini inedite din cantonament | VIDEO

Ngezana, moment fabulos la "botezul" lui Phelipe şi Alhassan la FCSB! "Am 19 ani / Băi, mincinosule". Imagini inedite din cantonament | VIDEO

FCSB

Comentarii

FCSB a prezentat, joi seară, imagini cu “botezul” cu cântec al jucătorilor achiziţionaţi în această iarnă, Luis Phelipe şi Baba Alhassan, dar şi al lui Siyabonga Ngezana, care a semnat cu clubul bucureştean pe 2 iulie.

Show la "botezul" lui Phelipe şi Alhassan la FCSB. Hohote de râs după ce Ngezana a spus că are 19 ani 

FCSB a început cantonamentul cel mai târziu dintre toate echipele. Luni, echipa a plecat în Turcia, pentru o pregătire care se va desfăşura până pe 21 ianuarie.

În Antalya, lotul condus de Elias Charalambous se va pregăti la Gloria Sports Arena, unde FCSB va disputa şi singurul meci amical al cantonamentului, pe 14 ianuarie, împotriva ocupantei locului 3 din campionatul Austriei, LASK. Ora de disputare a jocului cu austriecii va fi anunţată ulterior.

Alături de fotbaliştii de la FCSB se pregătesc în această perioadă şi noile achiziţii, Luis Phelipe şi Baba Alhassan, transferaţi de la Poli Iaşi, respectiv Hermannstadt. Aşa cum cere tradiţia, brazilianul şi ghanezul şi-au primit "botezul" şi au cântat în faţa echipei. 

“A treia zi de cantonament s-a încheiat cu ”botezul” nou veniţilor, Luis Phelipe şi Baba Alhassan, precum şi cu al lui Siyabonga Ngezana... cu o întârziere de şase luni!

Cei trei au interpretat câte o melodie la alegere, spre amuzamentul colegilor, care i-au aplaudat frenetic şi au ţinut ritmul alături de aceştia”, a transmis FCSB pe Facebook.

Brazilianul Luis Phelipe a ales Michel Teló - Ai Se Eu Te Pego, Alhassan a interpretat un cântec din Ghana, ţara natală, iar Ngezana a făcut spectacol înainte de a cânta Man Down a Rihannei. 

Fundaşul central deja familiarizat cu lotul s-a prezentat, apoi spre amuzamentul tuturor a spus că are 19 ani. Printre hohotele de râs s-a auzit <<"Băi, mincinosule">>, semn că jucătorii au gustat gluma apărătorului de 26 de ani din Africa de Sud. 

FCSB a reuşit şi al treilea transfer al iernii. Florin Vulturar a confirmat, pentru Orange Sport, sosirea lui Nana Antwi

FCSB va disputa prima partidă oficială din 2024 pe 22 ianuarie, pe Arena Naţională, împotriva celor de la UTA Arad, în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro. 

VIDEO | "Botez" cu cântec pentru Phelipe, Alhassan şi Ngezana în cantonamentul FCSB 

 

Afla mai multe despre: siyabonga ngezanababa alhassanluis phelipetransferuri fcsb 

viewscnt
Articole similare