Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

O nouă forţă în fotbalul de la noi? Fraţii Pavăl vor să investească într-o echipă din România: ”Cred că până la urmă se va face”. Vor să ridice şi un nou stadion

O nouă forţă în fotbalul de la noi? Fraţii Pavăl vor să investească într-o echipă din România: ”Cred că până la urmă se va face”. Vor să ridice şi un nou stadion

Fotbal intern

Comentarii

Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl sunt tentaţi să investească în fotbalul românesc, în cadrul unui proiect în oraşul natal, Bacău. Florin Lovin spune că acum există discuţii şi este încrezător că acestea se vor încheia până la urmă cu succes.

Pe harta fotbalului românesc ar putea apărea un nou pol de putere. Florin Lovin a dezvăluit că fraţii Pavăl, patronii Dedeman, ar fi interesaţi să investească în fotbalul din Bacău, oraşul lor natal. Aceştia şi-ar dori să ridice un nou stadion, pe care să-l doneze Primăriei şi ar putea susţine şi echipa locală de fotbal, care în prezent este în Liga a 4-a.

”Sunt ezitări, sunt discuţii cu fraţii Pavăl, dar cred că până la urmă se va face ceva”, a dezvăluit Florin Lovin, într-o intervenţie la Sport.ro.

FCM Bacău, o nouă forţă în fotbalul românesc?

Intenţia fraţilor Dragoş şi Adrian Pavăl de a investi în fotbalul din oraşul natal nu este nouă. Discuţiile au început încă de acum doi ani. Atunci, patronii Dedeman au discutat cu autorităţile locale despre ridicarea unui nou stadion, din fonduri proprii, pe care ulterior să-l doneze Primăriei.

Fraţii Pavăl şi-au manifestat atunci intenţia de a ridica o nouă arenă, cu 25.000 de locuri, în care ar fi urmat să investească în jur de 25 de milioane de euro. Noul stadion ar urma să fie ridicat pe locul în care ar fi trebuit să fie construită o sală de sport, astfel că Stadionul Municipal, care a ajuns într-o avansată stare de degradare, nu va fi dărâmat.



În plus, şi-au manifestat şi dorinţa de a investi în FCM Bacău, echipă care a trecut prin vremuri foarte grele şi care acum se află în Liga a 4-a.

Cine sunt fraţii Pavăl, cei care ar putea construi o nouă forţă în fotbalul românesc

Fraţii Adrian şi Dragoş Pavăl s-au născut în Bacău, unde au pus bazele unuia dintre cele mai mari branduri româneşti, Dedeman. Cei doi au deschis în 1992, în Bacău, primul magazin de bricolaj Dedeman şi de atunci s-au tot extins. În prezent, brandul Dedeman este prezent în toate oraşele importante din România.

Fraţii Pavăl au devenit astfel printre cei mai bogaţi oameni de afaceri din România, cu o avere estimată la peste 1,2 miliarde de euro. Matematicieni de profesie, cei doi au început să investească şi în piaţa imobiliară, dar au cumpărat acţiuni şi la companii precum  Alro Slatina, Cemacon, Electrica, Conpet, Transelectrica sau Antibiotice Iaşi.

Afla mai multe despre: fratii paval 

viewscnt
Articole similare