Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Octavian Popescu, replică fabuloasă despre convocarea la naţională. Ce a spus despre decizia lui Edi Iordănescu

Octavian Popescu, replică fabuloasă despre convocarea la naţională. Ce a spus despre decizia lui Edi Iordănescu

FCSB

Comentarii

Octavian Popescu a fost convocat în premieră la echipa naţională a României, la 19 ani. El a comentat momentul din cariera sa şi a oferit o primă reacţie despre victoria cu FC Argeş, scor 3-2.

Octavian Popescu, despre convocarea la echipa naţională: "Nici chiar aşa de devreme"

Forma bună pe care o traversează Octavian Popescu a fost remarcată şi de Edward Iordănescu. Selecţionerul a anunţat lotul naţionalei României, iar pe listă se regăseşte şi fotbalistul FCSB, Octavian Popescu. 

Jucătorul ofensiv a vorbit despre momentul important din cariera sa. 

"Într-un fel mă aşteptam să fiu convocat, dar nici chiar aşa de devreme. M-a felicitat toată lumea, am fost fericit. Îi mulţumesc selecţionerului că m-a convocat. Cred că e meritată convocarea, că eu zic că am fost ok", a declarat cel care poate debuta pentru prima reprezentativă în partida de pregătire cu Grecia sau Islanda. 

FCSB a învins, duminică, în deplasare, scor 3-2, echipa FC Argeş, într-un meci din etapa a doua a play-off-ului Ligii 1, în care trei goluri s-au marcat din penalty şi un jucător de la gazde a fost eliminat. Ultimul gol al învingătorilor a venit în minutul 90+4.

"Sunt foarte fericit că am dat gol în ultima secundă. O atmosferă superbă, le mulţumim suporterilor noştri. E bine că nu ne dăm bătuţi şi că dăm goluri pe final. Trebuie să ne pregătim cât mai bine şi să fim în spatele celor de la CFR Cluj", a mai spus Octavian Popescu. 

Clasamentul play-off-ului este următorul: 1. CFR Cluj – 42 de puncte, 2. FCSB – 37, 3. Universitatea Craiova – 30, 4. FC Voluntari – 27, 5. Farul Constanţa – 25, 6. FC Argeş – 24.

 

Afla mai multe despre: octavian popescu fcsboctavian popescu echipa nationala 

viewscnt
Articole similare