Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ofertă total neaşteptată primită de Mirel Rădoi, din străinătate. Ar fi printre surprizele anului

Ofertă total neaşteptată primită de Mirel Rădoi, din străinătate. Ar fi printre surprizele anului

Campionate

Comentarii

Mirel Rădoi este dorit de o mare rivală şi mutarea i-ar putea surprinde pe toţi suporterii.

Mirel Rădoi şi-a încheiat contractul cu FRF, dar există discuţii pentru a continua la echipa naţională. Însă tânărul antrenor român are şi alte variante de a-şi continua cariera.

Mirel Rădoi, ofertă de la o mare rivală

Aflat la început de carieră, Mirel Rădoi are totuşi o cotă foarte bună ca antrenor. Reuşitele de la naţionala de tineret, dar şi câteva meciuri făcute de echipa de seniori a României l-au transformat într-un antrenor interesant.

Mirel Rădoi a dezvăluit că a primit mai multe oferte pe parcursul mandatului de selecţioner, dar de fiecare dată n-a ţinut cont de bani şi a refuzat, pentru a-şi continua proiectul de la naţională.

Ultima astfel de ofertă despre care antrenorul de 40 de ani a vorbit a fost cea primit de la Al Ain, pe care a primit-o la mijlocul lunii octombrie.

Între timp, Al Ain l-a reconfirmat pe Sergiy Rebrov după o serie de rezultate pozitive, care au dus echipa pe primul loc în Emiratele Arabe Unite.

Însă Mirel Rădoi ar a primit o nouă ofertă din fotbalul arab. De această dată, din Arabia Saudită, acolo fostul mijlocaş este o legendă după realizările pe care le-a avut la Al Hilal.

Potrivit elbaladtv.net, Mirel Rădoi este dorit cu insistenţă de Al Nassr, cea mai mare rivală a lui Al Hilal. Ar fi o adevărată lovitură în fotbalul arab dacă Mirel Rădoi ar accepta.

Campioană de 9 ori, Al Nassr este una dintre marile echipe din Arabia Saudită. Însă acum traversează o perioadă dificilă din punct de vedere sportiv şi este abia pe locul 9, la 10 puncte distanţă de liderul Damak.

De altfel, antrenorul Pedro Emanuel a fost demis recent din cauza rezultatelor slabe. Conform celor de la elbaladtv.net, şefii lui Al Nassr îl doresc cu insistenţă pe Mirel Rădoi, în ciuda faptului că fostul selecţioner al României este o legendă a rivalei Al Hilal.

De altfel, aici ar putea fi principalul obstacol în calea unui răspuns afirmativ din partea lui Mirel Rădoi. Foarte probabil, antrenorul român nu şi-ar dori să-şi strice imaginea pe care o are în rândul fanilor lui Al Hilal.

Rivalitatea dintre Al Nassr şi Al Hilal, denumită şi derby-ul Riadului, este printre cele mai mari din Arabia Saudită.

Afla mai multe despre: mirel radoi 

viewscnt
Articole similare