Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prima reacţie a lui Keşeru după revenirea la FCSB: ”Suporterii sunt cei mai importanţi. Vreau să ajut la redresarea echipei”

Prima reacţie a lui Keşeru după revenirea la FCSB: ”Suporterii sunt cei mai importanţi. Vreau să ajut la redresarea echipei”

FCSB

Comentarii

Claudiu Keşeru (34 de ani) e noul fotbalist al FCSB. Atacantul sosit luni în România a semnat cu echipa finanţată de Gigi Becali. Anunţul oficial a fost făcut marţi.

Claudiu Keşeru a revenit la FCSB, iar gruparea antrenată de Edward Iordănescu a anunţat oficial transferul său, în cursul zilei de marţi.

Fostul atacant de la Ludogoreţ a făcut primele declaraţii de la revenirea la FCSB pentru canalul echipei roş-albastre: ”S-a ivit această şansă şi iată mă aici. Am avut unul dintre cei mai buni ani aici, din toate punctele de vedere, al performanţei sportive, trăiri, trofee. Voi munci cât pot mai bine, mai mult, pentru a repeta aceste lucruri” a spus Keşeru.

În vârstă de 34 de ani, Claudiu Keşeru nu a renunţat la gândul că va îmbraca în continuare tricoul echipei naţionale. El are 44 de selecţii sub tricolor şi 13 goluri marcate: ”Am fost în circuitul echipei naţionale până acum, am avut performanţe bune la precedentul meu club şi cred că prin performanţele mele de la FCSB pot reveni” a mai spus Keşeru.

Noul atacant al roş-albaştrilor a marcat 28 de goluri în prima sa experienţă la formaţia patronată de Becali. Ar putea juca acum în etapa viitoare contra lui Dinamo: ”Nu mă gândesc prea mult la acest meci. Am încris primul meu gol cu Dinamo, ar fi excepţional să se repete. Îmi doresc să ajut la redresarea echipei, nu vreau să promit nimic în termeni de goluri, dar vreau să-mi aduc aportul total, din punct de vedere al atitudinii, sportiv, comportamental. Vreau să vin cu ce am pentru a pune umărul.”

Suporterii sunt esenţiali pentru vârful de 34 de ani: ”Suporterii sunt cei mai importanţi. Am văzut anul trecut ce înseamnă fotbalul fără suporteri. Trăirile pe care le avem sunt legate de ei. Este o conexiune, fără de care nu ai cum să atingi apogeul acelor trăiri” a mărturisit Claudiu Keşeru, pentru FCSB TV.

139 de goluri a marcat Claudiu Keşeru în 243 de partide disputate pentru Ludogorets Razgrad. El a ajuns la campioana Bulgariei în sezonul 2015-2016 şi a cucerit şase titluri de campion şi două Supercupe. În România, Keşeru a cucerit titlul cu FCSB.

Afla mai multe despre: claudiu keşeru 

viewscnt
Articole similare