Experiențe împreună.
You are here:

Revoluţie! FCSB, în superliga celor mici. Competiţia anunţată după Superliga Europei. Cluburile din est care sunt pe listă ULTIMA ORĂ

Revoluţie! FCSB, în superliga celor mici. Competiţia anunţată după Superliga Europei. Cluburile din est care sunt pe listă ULTIMA ORĂ

FCSB

Comentarii

Superliga Europei a deschis Cutia Pandorei pe bătrânul continent. Acum, cluburile din Turcia, estul Europei şi sud-estul Europei, printre care şi FCSB, sunt chemate într-o superligă a celor mici, pentru a putea lupta, din punct de vedere economic, cu noua competiţie din Europa.

Proiectul Superligii europene a fost anunţat oficial, duminică seară, printr-un comunicat oficial al cluburilor fondatoare: AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.

FCSB, pe listă pentru o competiţie asemănătoare cu Superliga Europei

Nou-înfiinţata Superligă europeană a stârnit revolta cluburilor lăsate pe dinafară, UEFA şi FIFA. La scurt timp, a apărut ideea unei competiţii care să reunească echipe importante din Turcia, estul Europei şi sud-estul Europei. 

Secretarul general al Uniunii Fotbaliştilor şi Antrenorilor din Rusia, Nikolai Grammatikov, un susţinător al Superligii europene, a propus o competiţie asemănătoare, dar destinată celor din est, care au acuzat diferenţa economică tot mai mare faţă de cluburile din vest. 

"Nu e timp de pierdut pentru fotbalul din Rusia şi din est, dar trebuie să pornim discuţiile pentru un format favorabil de competiţie, care să includă cluburi din Europa de Est, Turcia şi Rusia. Cluburile noastre şi cele din estul Europei trebuie să-şi înfiinţeze o competiţie regională, pentru a creşte veniturile, trebuie să mă consult cu aceste echipe. 

Dacă ezităm, nimic nu ne va mai rămâne în viitor. Evident, economia se prăbuşeşte în toate ligile. Să fim printre giganţii din Europa nu funcţionează, timpul a trecut. Am avut o oportunitate acum 10-12 ani, dar, din păcate, am ratat-o. Pentru început, trebuie să înfiinţăm diferit liga", a declarat Nikolai Grammatikov pentru televiziunea rusă RT şi citat de Sporx

Astfel, proiectul Superligii europene s-ar putea prelungi de-a lungul continentului. Publicaţia turcă Fotospor a anunţat ţările care s-ar putea înscrie în acest proiect: Rusia, Grecia, Turcia, Croaţia, România, Polonia, Cehia, Serbia şi Bulgaria. 

15 cluburi ar putea lua startul în competiţie, iar sursa citată a anunţat numele: FCSB, CSKA Moscova, Spartak Moscova, Lokomotiv Moscova, Zenit Sankt Petersburg, Panathinaikos, AEK, PAOK, Dinamo Zagreb, Legia Varşovia, Sparta Praga, Slavia Praga, Partizan Belgrad, Steaua Roşie Belgrad sau Levski.

Proiectul unei competiţii între echipele din est, Liga Balcanică, a fost pe masă. FCSB, Astra şi Dinamo au fost pe listă

În urmă cu un deceniu, reprezentanţi din România, Serbia, Grecia, Turcia şi Bulgaria s-au reunit la Sofia pentru a discuta despre Liga Balcanică, în vederea creşterii veniturilor pentru echipe. Printre cluburile care urmau să fie invitate în Liga Balcanică erau şi FCSB, Astra Giurgiu şi Dinamo Bucureşti, în 2016. 

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre înfiinţarea Superligii Europei şi a dezvăluit că, în urmă cu mai bine de un deceniu, echipa sa a fost invitată într-o competiţie asemănătoare, împreună cu alte cluburi care au câştigat măcar o dată Cupa Campionilor.

 

viewscnt
Articole similare
Cine e singura sportiva din Romania calificata in trei probe la Jocurile Olimpice. Candideaza si...