Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

VIDEO | Halep pierde în trei seturi cu Vondrousova! Simona va coborî în clasamentul WTA! Pe ce loc va ajunge

VIDEO | Halep pierde în trei seturi cu Vondrousova! Simona va coborî în clasamentul WTA! Pe ce loc va ajunge

Tenis

Comentarii

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 2, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 6-2, 3-6, 6-2, cu Marketa Vondrousova din Cehia, locul 61 WTA, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells. În urma acestui rezultat, Halep va coborî cel puţin pe locul 3 WTA.

Simona Halep a făcut, marţi, unul dintre cele mai slabe seturi de început de meci din acest an, în care nu a reuşit să-şi fructifice niciodată serviciul. Statistica arată o proporţie foarte bună de reuşită a primului, de 74 la sută (67 la sută - Vondrousova), dar serviciul româncei nu a produs niciun prejudiciu adversarei şi nici nu s-a apropiat la minge de ghem (doar 29 la sută de puncte obţinute cu primul intrat). Vondrousova are un mix interesant de lovituri, stăpânind şi scurta şi lobul. În plus, sportiva cehă alternează foarte bine marginile pe care le ţinteşte şi accelerează incredibil jocul în anumite momente. Dar are şi un amestec de lovituri entuziasmante cu greşeli neaşteptate. Cu toate acestea, nu se poate spune că a existat o presiune sufocantă pe Simona Halep. Ca de obicei, fostul lider WTA a stat mai bine în schimburile lungi, pentru că Vondrousova îşi pierde răbdarea şi caută să încheie punctul, greşind nu de puţine ori (14 erori neforţate şi 7 lovituri câştigătoare). Când jocul a curs cu puncte scurte, cea care a greşit a fost Halep (10-2). 

Astfel, setul s-a încheiat cu 6-2 pentru jucătoarea cehă, după 30 de minute de joc şi după ce românca a reuşit rebreak-uri în ghemul al doilea şi al patrulea.

Lucrurile s-au schimbat în setul secund, mai ales în urma dereglării jocului Marketei Vondrousova. Risipa şi-a făcut loc în evoluţia jucătoarei de 19 ani, care nu a mai reuşit să returneze atât de bine, dar nu este mai puţin adevărat că şi Simona Halep şi-a ridicat nivelul prestaţiei, mai ales prin reducerea numărului de erori neforţate (5 Halep, faţă de 19 Vondrousova - 1 lovitură câştigătoare românca, respectiv 7). De servit, Halep nu a servit mai bine, dacă luăm statistica - 48 la sută reuşită a primului, dar sută la sută puncte reuşite cu al doilea (58-71 rivala). Însă Simona Halep nu şi-a mai pierdut serviciul, a reuşit break-ul la 2-1 şi l-a păstrat până la final, impunându-se cu 6-3, după 66 de minute de joc.

Decisivul a început cu o luptă acerbă, cu schimburi lungi şi efort epuizant al ambelor jucătoare. Simona Halep a avut iniţiativa, însă a cedat uşor, uşor, nereuşind nici în acest set să-şi fructifice serviciul. Vondrousova a fost sportiva mai proaspătă şi şi-a corectat subit precizia loviturilor. Jucătoarea de pe locul 61 mondial a arătat o defensivă impenetrabilă, pe lângă fumosul joc ofensiv din primul set, obţinând cea mai importantă victorie a carierei.

Halep a reuşit break-ul în ghemul întâi, dar a pierdut apoi cinci ghemuri la rând. Românca a mai făcut un break la 1-5, dar s-a inclinat în cele din urmă cu 2-6, după o oră şi 40 de minute.

În faza următoare, Vondrousova va evolua cu Elina Svitolina din Ucraina, locul 6 WTA, sau cu australianca Ashleigh Barty, locul 12 WTA.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 91.205 dolari şi cu 120 de puncte WTA.

Simona Halep a jucat anul trecut în semifinale la Indian Wells, fază în care a fost întrecută de japoneza Naomi Osaka, scor 6-3, 6-0. Jucătoarea română a câştigat ediţia din 2015 a competiţiei americane.

 

Simona Halep va merge în continuare la Miami, unde săptămâna viitoare va începe un alt turneu Premier Mandatory.

Simona coboară pe trei pentru moment, iar în funcţie de rezultatele celorlalte jucătoare rămase în joc poate coborâ şi mai mult.

Simona Halep - Marketa Vondrousova 2-6, 6-3, 2-6

Game-ul 8: Simona Halep se opreşte în optimi. Este pentru prima oară când românca se opreşte în această fază a competiţiei în ultimii trei ani.

Game-ul 7: Răbufnire de orgoliu a Simonei. Românca se impune la 15 pe serviciul adversarei (2-5)

Game-ul 6: Halep continuă evoluţia slabă în acest set (1-5)

Game-ul 5: Simona Halep a căzut complet! Vondrousova se distanţează la 1-4

Game-ul 4: Jucătoarea din Cehia îşi măreşte avantajul de pe tabelă (1-3)

Game-ul 3: Vondrousova face risipă de energie. Cehoiaca nu aşteaptă greşeala adversarei, pune forţă în fiecare lovitură (1-2)

Game-ul 2: Una caldă, alta rece de la Halep. După un joc bun pe serviciul adversarei, românca pierde pe propriul serviciu (1-1)

Game-ul 1: Simona Halep reuşeşte punctul meciului şi câştigă pe serviciul adversarei (1-0)

Setul 2

Game-ul 9: Simona Halep îşi face serviciul şi câştigă setul doi (6-3)

Game-ul 8: Vondrousova îşi face serviciul la 15 (5-3)

Game-ul 7: Halep, din nou game la zero pe propriul serviciu (5-2). Vondrousova forţează fiecare minge şi pare nerăbdătoare să încheie socotelele cu acest set

Game-ul 6: Vondrousova nu se lasă. Deşi pare să fi căzut din punct de vedere fizic, cehoaica se impune pe propriul serviciu (4-2)

Game-ul 5: Da! Asta aşteptam de la Simona Halep. Game la zero câştigat de româncă pe propriul serviciu (4-1)

Game-ul 4: Simona Halep face breack-ul şi distanţează la 3-1

Game-ul 3: Halep lungeşte schimburile iar Vondrousova forţează şi greşeşte. Românca îşi face serviciul (2-1)

Game-ul 2: Vondrousova o ”omoară” pe Simona Halep cu loviturile scurte. Cehoaica restabileşte egalitatea (1-1)

Game-ul 1: Simona Halep îşi face serviciul şi conduce în startul setului secund (1-0)

Setul 1

Game-ul 8: Halep este de nerecunoscut. Vondrousova câştigă primul set, iar antrenorul său intră râzând la on court coaching (2-6)

Game-ul 7: Deşi nu face nimic extraordinar, Vondrousova mai ia un game pe serviciul Simonei Halep (2-5)

Game-ul 6: Vondrousova este prima jucătoare care-şi face serviciul! (2-4) Simona Halep are trebui să fie mai agresivă şi să lungească schimburile

Game-ul 5: Un meci al breack-urilor. Vondrousova îşi crează avantaj în game cu o „scurtă” plasată perfect, iar apoi atacă agresiv şi o forţează pe Halep să trimită afară (2-3)

Game-ul 4: O serie de trei greşeli neforţate ale cehioaicei îi aduc punctul Simonei Halep (2-2)

Game-ul 3: Simona Halep încă nu şi-a intrat complet în joc. Vondrousova întoarce de la 0-30 şi face din nou breack-ul (1-2)

Game-ul 2: Ce revenire! simona Halep nu are de gând să petreacă prea mult timp pe teren în această seară. Game la zero pe serviciul adversarei (1-1)

Game-ul 1: Vondrousova începe suprinzător de bine şi se impune la 15 pe serviciul Simonei Halep (0-1)

A început partida!

UPDATE 10.35 Cele două sportive au ieşit la încîălzire

Partida este a doua de pe terenul 2, după întâlnirea dintre Kei Nishikori şi Hubert Hurkacz, de pe tabloul masculin, care va începe la ora 20:00.

Cele două adversare din această seară nu s-a mai întâlnit în circuit până acum.

Simona Halep s-a calificat în optimi după ce a trecut în turul trei de Katerina Kozlova din Ucraina, locul 114 WTA, venită din calificări, cu scorul de 7-6 (3), 7-5.

Halep, lăudată după calificarea în optimi la Indian Wells

Site-ul oficial al competiţiei feminine de tenis scrie că "Halep o elimină pe Kozlova după un test dificil la Indian Wells. Favorită doi. Simona Halep a avut mult de muncit pentru a trece de sportiva de pe locul 114 în lume la BNP Paribas Open. De o ora şi 47 de minute a avut nevoie Halep pentru a se califica în optimi în California, prima întâlnire dintre cele două tenismene fiind un carusel al emoţiilor şi al întoarcerilor de scor. Chiar dacă a avut 5-2 în setul secund, drama nu se terminase pentru Halep, care s-a mai chinuit până la 5-5. Au fost multe similitudini între primul şi al doilea set, dar până la urmă fosta lider mondială nu a mai trimis şi această manşă a doua în tiebreak".

"Favorita numărul doi şi campioana din California din 2015 a fost prima sportivă care şi-a securizat prezenţa în optimile de finală, după un meci în care a tremurat serios pe alocuri, cu Kateryna Kozlova. Romanca de 27 de ani a câştigat per total doar cu 12 puncte mai mult comparativ cu rivala sa, care a fructificat 5 break-uri din 7, având per total mult de furcă pentru a bifa această calificare.” - wtatennis.com.

Afla mai multe despre: simona haleptenisindian wellscehia 

viewscnt
Articole similare