Experiențe împreună.
You are here:

Dan Şucu a decis să se implice financiar la un mare club din Liga 1: ”Copiii lui sunt legitimaţi la noi”

Dan Şucu a decis să se implice financiar la un mare club din Liga 1: ”Copiii lui sunt legitimaţi la noi”

Liga 1

Comentarii

Dan Şucu, omul de afaceri care a vrut să cumpere acţiuni la Farul Constanţa, investeşte acum la un alt mare club din Liga 1.

În vârstă de 58 de ani, Dan Şucu este unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din România. El este cel care a dezvoltat brandul Mobexpert, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din România.

Însă Dan Şucu este pasionat şi de fotbal. În urmă cu mai bine de un an, omul de afaceri a vrut să cumpere acţiuni la Farul Constanţa, fostă Viitorul, însă n-a ajuns la un acord cu Gică Hagi.

Totuşi, dorinţa de a investi în fotbal nu s-a oprit aici. Între timp, Dan Şucu a ajuns să se implice financiar la unul dintre cele mai mari cluburi din Liga 1.

Dan Şucu, implicat financiar la unul dintre cele mai mari cluburi din Liga 1: ”Copiii lui sunt legitimaţi la noi”

Dan Şucu are o avere estimată la 120-125 de milioane de euro, pe care şi-a construit-o în special din industria mobilei. De ceva timp, omul de afaceri în vârstă de 58 de ani şi-a arătat interesul de a investi în fotbalul românesc.

Acum mai bine de un an, Dan Şucu a fost în negocieri cu Gică Hagi, dar n-a ajuns la un acord. Între timp, şi-a reconfigurat planurile.

Şucu a cumpărat baza sportivă Coresi şi are în plan să achiziţioneze şi alte baze de acest gen, din Bucureşti, pe care doreşte să le transforme în centre de copii şi juniori.

În plus, Dan Şucu s-a implicat financiar şi la unul dintre cele mai mari cluburi din Liga 1, Rapid. Victor Angelescu, finanţatorul echipei din Giuleşti, a dezvălui că Dan Şucu sponsorizează centrul de copii şi juniori al Rapidului:

”Dânsul a cumpărat baza pe care o aveam noi închiriată de la Coresi. El doreşte să cumpere mai multe baze din Bucureşti aflate în paragină şi să le transforme în centre de copii şi juniori, în special pentru fotbalul de masă.

Colaborăm cu el. El e şi sponsor la copii şi juniori, avem contract şi suntem în chirie la firma lui. Mi-a şi zis că pe el nu îl interesează echipa mare, e interesat doar de copii şi juniori.

Ambii lui copii erau la o echipă de juniori, Viitorul Noua Generaţie parcă. În momentul în care el a cumpărat baza, echipa asta şi Rapid s-au comasat. Deci, copii lui sunt legitimaţi la Rapid de o săptămână.

Dar nu cred că ăsta e mobilul investiţiei lui. Putea să îi ducă foarte bine la Hagi, la FCSB, la alte şcoli”, a dezvăluit Victor Angelescu la GSP Live.

Dan Şucu a vrut să investească şi la Farul

Obiectivul lui Dan Şucu este să investească în dezvoltarea copiilor pasionaţi de fotbal. Este motivul pentru care a fost atras de proiectul pe care Gică Hagi îl are la Farul şi care este cel mai de succes din România.

Înainte de pandemie, Dan Şucu şi-ar fi dorit să investească la Viitorul alături de alţi doi milionari români, Iulian Stanciu (acţionar le eMAG) şi Florin Talpeş (acţionar la BitDefender).

”Eram toţi trei. Era o chestiune şi de un minim patriotism economic. Eram trei firme de oarecare succes material din România care voiam să ajutăm o alta firmă româneacă de succes să facă un pas suplimentar.

Hagi este un simbol uşor de identificat în toată lumea. Dacă am fi putut să ajutăm, ne-ar fi plăcut ca noi o firmă românească să ajutăm o altă firmă românească. Cam aşa era gândită numai că din punctul nostru de vedere nu a ieşit în totalitate”, a povestit atunci Dan Şucu.

viewscnt
Articole similare