Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Fostul rugbist Alexandru Penciu, cel mai valoros fundaş român al tuturor timpurilor, a murit la 90 de ani

Fostul rugbist Alexandru Penciu, cel mai valoros fundaş român al tuturor timpurilor, a murit la 90 de ani

Rugby

Comentarii

Fostul rugbist Alexandru Penciu, cel mai valoros fundaş român al tuturor timpurilor fiind supranumit “Alexandru cel Mare”, a murit la 90 de ani. Prin precizia sa de metronom a contribuit la victorii importante ale Ovalului autohton, anunţă Federaţia Română de Rugby.

Născut la 1 noiembrie 1932, Alexandru Penciu a început rugby-ul la Petrolul Ploieşti, trecând apoi la PPT Bucureşti şi CCA Bucureşti (devenită Steaua), echipă cu care a câştigat de cinci ori titlul naţional. Şi-a încheiat cariera de jucător la vârsta de 40 de ani, în Italia, la Rovigo, fiind două sezoane consecutiv cel mai prolific marcator de puncte din campionatul italian.

A jucat de 34 de ori pentru România între anii 1955 şi 1967, reuşind 37 de puncte şi a contribuit la prima victorie în faţa Franţei, din 5 iunie 1960, de la Bucureşti (11-5), când a reuşit o transformare şi două drop-goluri.

Acesta locuia în Italia, la Belluno, unde s-a şi stins din viaţă.

"Este o mare pierdere pentru noi, pentru rugby-ul românesc, dar în aceeaşi măsură şi pentru cel internaţional. A fost, este şi continuă să fie un model pentru toate generaţiile, un talent înăscut completat de enorm de multă muncă, dedicaţie şi pasiune, o legendă care a trăit pentru rugby, care a făcut ca numele României să fie pe buzele tuturor. A fost până în ultima clipă un om foarte lucid, raţional, un om cu care stăteam de vorbă tot timpul, la câteva săptămâni ne auzeam la telefon. Mă bucur că am reuşit să-l aducem, când starea de sănătatea i-a permis, în cantonamentele de copii şi juniori pentru a lucra cu el, pentru a vedea ce înseamnă un adevărat model. Este o zi tristă pentru rugby-ul românesc, o zi în care Alexandru cel Mare nu mai este fizic printre noi, însă renumele său şi momentele extraordinare pe care le-a scris în rugby-ul nostru şi cel mondial, vor dăinui întotdeauna. Este de datoria noastră să vorbim generaţiilor actuale şi viitoare despre marele Alexandru Penciu", a declarat Alin Petrache, preşedintele Federaţiei Române de Rugby.

 

Afla mai multe despre: alexandru penciurugby 

viewscnt
Articole similare