Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

NEWS ALERT Răsturnare de situaţie la FCSB! Fosta campioană a Europei a dat banii pentru "bijuteria" lui Gigi Becali. Transferul pus la cale, dezvăluit

NEWS ALERT Răsturnare de situaţie la FCSB! Fosta campioană a Europei a dat banii pentru "bijuteria" lui Gigi Becali. Transferul pus la cale, dezvăluit

FCSB

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a primit o nouă ofertă pentru una dintre vedetele de la FCSB. Omul de afaceri a cerut aproximativ 15 milioane de euro în schimbul lui Dennis Man, după ce Feyenoord a luat din nou legătura cu impresarii fotbalistului. Nici la a doua încercare olandezii nu l-au putut transfera pe atacantul de la FCSB. Totuşi, presa din Ţările de Jos susţine că echipa batavă continuă monitorizarea lui Dennis Man.

Continuă cursa echipelor din Europa pentru semnătura lui Dennis Man. Până în acest moment, Gigi Becali a refuzat toate ofertele primite pentru Dennis Man. După ce reprezentanţii lui Norwich au venit la Bucureşti pentru a negocia transferul fotbalistului de la FCSB, oficialii lui Feyenoord au revenit cu o nouă propunere pentru omul de afaceri.

Feyenoord a făcut o nouă ofertă pentru transferul lui Dennis Man. Gigi Becali nu i-a dat drumul de la FCSB

La începutul acestui an, un reprezentant al lui Feyenoord s-a întâlnit cu Anamaria Prodan, impresarul lui Dennis Man, pentru a discuta despre transferul lui Dennis Man. Clubul batav încearcă să-i aducă un succesor căpitanului Steven Berghuis, iar din acest motiv au lansat, recent, o nouă ofertă pentru fotbalistul de la FCSB. 

Informaţia a fost dezvăluită de Feyenoord Transfermarkt: "Anamaria Prodan, agenta fotbalistului de la FCSB, a confirmat, încă o dată (prin intermediul unui impresar), că Feyenoord a fost interesată de Dennis Man. Din păcate, banii oferiţi nu au fost pe placul Stelei Bucureşti (n.r. - FCSB)", a anunţat sursa citată. 

Batavii mai susţin că acesta a fost şi motivul pentru care Gigi Becali i-a prelungit contractul lui Dennis Man până în 2024. Mihai Stoica a fost cel care a confirmat că anumiţi jucători de la FCSB au primit mai mulţi bani din partea omului de afaceri. 

  • Gigi Becali vrea 15 milioane de euro în schimbul lui Dennis Man
  • Feyenoord a câştigat Cupa Campionilor Europeni în 1970, 15 titluri în campionat şi 2 Cupe UEFA, fiind cele mai importante trofee din istoria clubului. 

Transferul lui Dennis Man de la FCSB, de actualitate

Feyenoord rămâne în cursa pentru transferul lui Dennis Man, în ciuda pretenţiilor lui Gigi Becali, care a fost refuzat inclusiv de Norwich. Reprezentanţii clubului englez au venit la palatul omului de afaceri, pentru a negocia plecarea fotbalistului de la FCSB.

“Eu niciodată nu am spus care sunt ofertele, dar eu pot să vă confirm, căci eu i le-am adus. Eu pot spune că Gigi Becali a refuzat bani fără număr. Pentru perioada asta, oricine ar fi dat acest jucător cu ochii închişi. Gigi Becali a spus nu, nu am nevoie de bani, jucătorii mei nu îi scot la tarabă.

A venit ofertă, ştiţi foarte bine, din campionatul Rusiei, a venit ofertă din campionatul Angliei.... S-a discutat şi am ajuns până în Olanda...", declara Anamaria Prodan, în exclusivitate, pentru Telekom Sport, în urmă cu o lună. 

Dennis Man a fost transferat la FCSB în 2017, iar în 134 de meciuri a marcat de 41 de ori şi a oferit 27 de pase decisive. 

Afla mai multe despre: dennis manfcsbdennis man fcsbdennis man transfertransferuri fcsbtransferuri gigi becalidennis man fcsb transferdennis man feyenoordfeyenoord 

viewscnt
Articole similare