Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Nu am puterea să-i iert, sunt umilit". Adi Mutu a părăsit conferinţa de presă după doar câteva minute: "Mâine dimineaţă anunţ clubul"

"Nu am puterea să-i iert, sunt umilit". Adi Mutu a părăsit conferinţa de presă după doar câteva minute: "Mâine dimineaţă anunţ clubul"

CFR Cluj

Comentarii

Antrenorul lui CFR Cluj, Adrian Mutu, a vorbit despre problemele pe care le-a observat, după umilinţa din Cupa României, în urma căreia ar putea ceda postul.

Adi Mutu, la fel de hotărât şi în conferinţa de presă: "Mâine dimineaţă voi anunţa clubul"

Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara a eliminat din Cupa României, marţi seara, formaţia CFR Cluj, de care dispus cu scorul de 4-0, producând surpriza sferturilor Cupei României. Clujenii au rămas în zece oameni încă din minutul 11, când Tachtsidis a fost eliminat după o intrare la Marius Lupu. 

Adi Mutu a anunţat iniţial că se gândeşte să demisioneze de la CFR Cluj, iar el şi-a continuat discursul şi într-o conferinţă de presă terminată în doar câteva minute. 

"Haideţi că fac eu un monolog şi după aia termin. Prea multe de spus nu sunt. Pentru noi a fost un meci fără istoric. Am fost penibili, un rezultat umilitor. Cred că avem o problemă de atitudine şi de abordare. Nu mă refer în timpul meciului, ci s-a întâmplat după meciul cu Sepsi. Nu vreau să caut scuze, să spun că am jucat în 10, că s-au accidentat Camora sau Mogoş.

Suntem totuşi CFR. Am jucat împotriva unei echipe de liga a doua şi pe această cale îi felicit pentru rezultat. Ei au un buget cât trei jucători de-ai noştri, deci ar trebui să ne fie ruşine. Eu, în momentul ăsta, nu am puterea să-i iert pe jucători pentru rezultatul ăsta. E umilitor, eu mă simt umilit.

Mă voi gândi bine în seara asta ce voi face, iar mâine dimineaţă voi anunţa clubul şi pe dumneavoastră", a spus Adrian Mutu, la conferinţa de presă, conform Sport.ro

Corvinul a învins-o pe CFR cu 4-0 şi va juca în semifinale cu învingătoarea din partida FCU Craiova – FC Voluntari.

Afla mai multe despre: adi mutuadi mutu cfr clujcorvinul hunedoara cfr cluj 

viewscnt
Articole similare