Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Rămâne Florin Maxim după sezonul fantastic făcut cu Corvinul? "E serios". Prima reacţie după calificarea în finala Cupei României

Rămâne Florin Maxim după sezonul fantastic făcut cu Corvinul? "E serios". Prima reacţie după calificarea în finala Cupei României

Cupa României

Comentarii

Experţii Orange Sport, Nicolae Dică şi Viorel Moldovan, au lăudat performanţa reuşită de Corvinul Hunedoara şi au dat verdictul în privinţa rămânerii lui Florin Maxim şi după finalul sezonului.

Corvinul Hunedoara s-a calificat în premieră în finala Cupei României

Corvinul Hunedoara a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia ilfoveană FC Voluntari, şi este prima calificată în finala Cupei României. Hunedorenii vor juca pentru prima oară în istorie finala acestei competiţii.

În Liga 2, Corvinul este pe locul al treilea din play-off, dar fără drept de promovare, iar calificarea în finala Cupei României a fost cireaşa de pe tort pusă de antrenorul Florin Maxim, care e pe banca echipei din Hunedoara din 2021. 

"E performanţă şi Corvinul ajunge să joace finala! Am văzut când au promovat la baraj cu Gloria Bistriţa şi părea o echipă omogenă, cu un fotbal dinamic, s-au consolidat şi au adus jucători în Liga 2. Sunt curios să-i văd sezonul următor, când presiunea va fi mai mare, schimbă forma de organizare. 

La presiune vreau să-i văd, că fără ea joci degajat. La ce sezon au făcut, jos pălăria pentru ei. Joacă finala! E mare realizare, una extraoardinară. Ce va fi după, cum se vor organiza, adapta, e altă mâncare de peşte, dar acum să savureze momentul ăsta. Am înţeles că se va construi un stadion frumos, e un oraş care a dat jucători şi antrenori mari. Au victime interesante, Sepsi, CFR, Voluntari", a spus Viorel Moldovan pentru Orange Sport, iar Nicolae Dică l-a completat. 

"În finală le va fi greu, că nu mai joacă acasă. Acasă au suporterii, îi încurajează, iar în deplasare i-am urmărit şi n-au acelaşi randament ca pe terenul propriu. Dar e o finală, se poate întâmpla orice", a spus Dică.  

Rămâne Florin Maxim după sezonul fantastic cu Corvinul Hunedoara?

Experţii Orange Sport nu anticipează o plecare a lui Florin Maxim, la finalul acestui sezon, chiar dacă oferta ar veni din Superliga. 

"Păi, nu are licenţă Pro. E mai greu să ajungi în Liga 1 ca antrenor fără licenţa Pro", a spus Nicolae Dică. 

"Eu cred că face bine dacă rămâne la Corvinul, deja are mâna făcută în Liga 2, dar să vedem la anul ce poate face cu obiectivul de a promova, dar cred că va rămâne, că e serios, echilibrat, are o conducere ok, e susţinut. De ce să nu continue?", a spus Viorel Moldovan, despre antrenorul revelaţiei din Cupa României. 

Afla mai multe despre: florin maximflorin maxim corvinul hunedoaracorvinul hunedoara cupa romaniei 

viewscnt
Articole similare