Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Anunţ BOMBĂ după meciul dramatic cu Tottenham. Ajax îşi schimbă antrenorul. Un nume uriaş din fotbalul olandez îi preia pe "lăncieri"

Anunţ BOMBĂ după meciul dramatic cu Tottenham. Ajax îşi schimbă antrenorul. Un nume uriaş din fotbalul olandez îi preia pe "lăncieri"
Comentarii

Ajax a fost revelaţia actualului sezon din Liga Campionilor. După ce au reuşit meciuri incredibile în grupe cu Bayern Munchen, "lăncierii" au produs surpriză după surpriză în fazele eliminatorii şi au ratat dramatic calificarea în finală în urma unui gol primit în minutul 90+6 de la Tottenham.

Ajax a surprins pe toată lumea în actualul sezon al Ligii Campionilor. Cu o echipă plină de puşti extrem de talentaţi, "lăncierii" le-au eliminat pe Real Madrid şi pe Juventus în optimi şi în sferturi, iar miercuri seara au ratat şansa de a juca marea finală cu Liverpool, deşi au condus cu 3-0 la general "dubla" cu Tottenham.

Cupa Olandei a fost deja cucerită, iar campionatul este foarte aproape de a fi şi el câştigat de Ajax. După un sezon fantastic, minunata echipă se va destrăma în vara acestui an. Frankie de Jong va merge la FC Barcelona, în timp ce, De Ligt este dorit de toate marile cluburi din Europa. Ziyech, Neres şi van de Beek sunt şi ei în vizorul echipelor importante de pe continent, după prestaţiile excelente din acest sezon, dar marea surpriză vine de pe banca tehnică.

Deşi mai are contract până în vara anului următor, creatorul echipei din acest sezon este foarte aproape de a pleca şi el de la Ajax. Antrenorul Erik ten Hag are şanse mici de a mai rămâne la Amsterdam şi în sezonul următor, iar George Ogăraru a dezvăluit la Telekom Sport cine este marele favorit să vină pe banca "lăncierilor".

"Acum, vă dau un inside. Cred că următorul antrenor după ten Hag o să fie Heitinga. A fost secund împreună cu mine la echipa a doua, a preluat echipa U19, este în al doilea an ca antrenor la Under 19. E un copil crescut de la şapte ani la Ajax" , a spus George Ogăraru.

"Noi credem în jucătorii noştri tineri, acesta este cel mai important lucru la Ajax. Vrem de fiecare dată să le dăm toate şansele, iar strategia noastră este construită în aşa fel încât să promovăm cât mai mulţi jucători la echipa mare. Încă de la 6-7 ani, îi învăţăm şi îi ajutăm să reuşească acest lucru" , declara John Heitinga în această săptămână în presa britanică.

Crescut la Ajax, Heitinga şi-a încheiat cariera la clubul olandez în 2016. În carieră, fostul fundaş central a mai evoluat la Atletico Madrid, Fulham, Everton şi Hertha Berlin.

Afla mai multe despre: ajaxtottenhamamsterdambayern munchen 

viewscnt
Articole similare