Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Flavius Stoican duce la capăt planul lui Mircea Rednic! Vrea să aducă jucători din Liga Campionilor în Ştefan cel Mare: ”O să discut”

Flavius Stoican duce la capăt planul lui Mircea Rednic! Vrea să aducă jucători din Liga Campionilor în Ştefan cel Mare: ”O să discut”

Dinamo București

Comentarii

Flavius Stoican plănuieşte să discute cu Mircea Lucescu pentru a împrumuta câţiva fotbalişti de la Dinamo Kiev.

Dinamo se zbate între viaţă şi moarte din pricina situaţiei în care se află clubul şi este favorită la retrogradarea la finalul lui 2021.

”Câinii” ocupă penultimul loc din Liga 1, cu 12 puncte după 21 de etape, şi încearcă să găsească soluţii pentru a scoate clubul din zona roşie a clasamentului.

Al cincilea mandat al lui Rednic în Ştefan cel Mare s-a încheiat după doar 11 meciuri, iar Flavius Stoican a fost instalat în locul său.

Din toate transferurile făcute de ”Puriu”, aproape niciunul nu a fost un succes, iar noul tehnician vrea să pună un nou plan la cale, unul gândit şi de Rednic şi despre care s-a mai discutat.

Flavius Stoican duce la capăt planul lui Mircea Rednic

Fiind un apropiat al clubului, Mircea Lucescu vrea să îi ajute pe ”câini”, aşa cum a făcut-o şi mai devreme în acest an, când şi-a dat acordul pentru un amical Dinamo Kiev - Dinamo, organizat cu scopul de a se strânge fonduri.

”Il Luce” a afirmat că ar fi dispus să trimită câţiva jucători tineri împrumut în Ştefan cel Mare, atât timp cât îi permite clubul, iar Flavius Stoican plănuieşte să ia legătura cu Lucescu pentru a discuta mutările.

”(n.r. există posibilitatea împrumutului unor jucători de la Dinamo Kiev, prin intermediul lui Mircea Lucescu?) O să am o discuţie şi cu nea Mircea Lucescu, am înţeles că vrea să ajute.

Avându-l antrenor atât timp la Şahtior Doneţk, cu atât mai mare este încrederea. Ştiu sigur că dumnealui e un sufletist şi un om care ajută mereu. Acum, să vedem cum va putea”, a declarat Flavius Stoican, pentru gsp.ro.

Dinamo Kiev a evoluat în grupele Ligii Campionilor pentru al doilea an la rând, însă nu a putut trece de prima rundă, din pricina adversarilor înfruntaţi.

Repartizaţi într-o grupă cu Bayern Munchen, Benfica şi Barcelona, Dinamo Kiev a reuşit să însumeze doar un punct, clasându-se pe ultimul loc.

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare